Au fost acreditati patru observatori, iar urnele vor fi supravegheate de doi agenti de paza
Alegerile pentru desemnarea componentei si conducerii Colegiului Medicilor Mehedinti vor fi reorganizate pe 11 si 12 decembrie si vor beneficia nu numai de supravegherea unor observatori, ci si de agenti de paza, care va trebui sa aiba grija ca o noua tentativa de frauda sa nu se repete. La precedentele alegeri, in noaptea de 28 spre 29 noiembrie, un tinar a fost surprins in camera unde erau voturile, in timp ce incerca sa le inlocuiasca si sa schimbe astfel radical rezultatele. Tentativa de frauda a determinat anularea alegerilor si reorganizarea lor.
Desi s-a anuntat ca alegerile pentru Colegiul Medicilor Mehedinti se vor desfasura intr-o singura zi, tocmai pentru a nu mai exista suspiciuni, regulamentul nu a permis acest lucru, astfel incit acestea vor avea loc pe 11 si 12 decembrie. Patru medici au fost acreditati sa supravegheze alegerile, in timp ce doi agenti de paza vor veghea ca urnele sa ramina intacte.
„Fac apel la colegii mei sa vina la vot, sa putem avea si noi un cuvint de spus in medicina din acest judet. Am acreditat observatori si am ales comisia, din care vor face parte medicii Lupu Zefir-presedinte, Lucia Ionica, de la Psihiatrie, Constanta Traila, de la Radiologie, Neagoe Marcela si Ene Cornelia, medici de familie. Alegerile se vor desfasura tot pe parcursul a doua zile, pentru ca nu ne permite regulamentul sa aiba loc intr-o singura zi“, a spus Carmen Tronea, presedinta Asociatiei Medicilor de Familie Mehedinti.
„Nu inteleg de ce a trebuit ca voturile sa fie numarate abia a doua zi!“
Reactiile autoritatilor locale in legatura cu cele intimplate in cazul precedentelor alegeri pentru Colegiul Medicilor Mehedinti sint diferite. Senatorul mehedintean Ion Sirbulescu a solicitat Colegiului Medicilor din Romania, Ministerului Sanatatii si Familiei, Ministerului Administratiei si Internelor, precum si Ministerului Justitiei supravegherea alegerilor din 11-12 decembrie: „Am solicitat institutiilor mentionate si dispunerea de masuri in consecinta, pentru cele intimplate“.
Masura vine dupa ce presa a semnalat tentativa de fraudare a celui de-al doilea tur. Modul de desfasurare a alegerilor, pe parcursul a doua zile, nu a fost inteles nici de reprezentantii Prefecturii Mehedinti. „Probabil ca au un regim special dumnealor, dar nu am mai intilnit o asemenea situatie. Nu inteleg de ce a trebuit ca voturile sa fie numarate abia a doua zi!“.
Principalul suspect in tentativa de fraudare de la ultimul tur al alegerilor este Razvan Gampe, fiul medicului Francisc Gampe, directorul Policlinicii SANATATEA, dar politistii nu au finalizat cercetarile. Martorii au declarat ca Razvan Gampe ar fi avut asupra sa o plasa cu 86 de voturi si stampila comisiei. Avocatul Constantin Gherghe, aparatorul lui Razvan Gampe, a precizat ca toate acuzatiile sint nefondate, pina cind organele de ancheta nu vor ajunge la o concluzie finala.