PSD va contesta la Curtea Constituţională a României (CCR) decizia Parlamentului de respingere a moţiunii de cenzură depuse de partidele de opoziţie cu privire la Codul Muncii, a declarat astăzi preşedintele social-democrat, Victor Ponta. El a adăugat că prin sesizarea social-democraţilor se încearcă, nu doar la nivel public, ci şi la nivel constituţional, sancţionarea ''actului de laşitate şi de cumpărare a voturilor parlamentarilor, act comis de către Guvernul Boc şi de către partidele care susţin Guvernul Boc''.
Moţiunea de cenzură "Codul Boc – salarii mici, şomaj mare, firme falimentate" a fost respinsă miercurea trecută de Parlament, nefiind întrunit numărul necesar de voturi. Moţiunea a fost votată favorabil de 212 parlamentari, în timp ce patru au fost împotrivă şi două voturi au fost declarate nule – pentru adoptarea moţiunii ar fi fost nevoie de 236 de voturi.

