Firmele declarate inactive nu vor mai putea să emită facturi pentru că li se retrage certificatul de plătitori de TVA, dar vor plăti impozitul forfetar.
Peste câteva zile, aproape 5.000 de firme din Dolj devin inactive fiscal, adică nu mai au dreptul să desfăşoare activitate. Acestea au fost declarate inactive de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj, urmând ca lista să fie aprobată prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi publicată în Monitorul Oficial (MO) în câteva zile. Reprezentanţii Fiscului doljean spun că sunt declarate inactive societăţile comerciale care „nu şi-au depus declaraţiile la două termene de raportare consecutive“, adică de şase luni încoace. Mai sunt incluse pe lista contribuabililor inactivi (care va fi publicată şi pe site-ul ANAF, la secţiunea „firme inactive“) societăţile care nu au fost descoperite de inspectorii fiscali la sediile sociale declarate. Ce presupune să fii inactiv? În primul rând, Fiscul retrage certificatul de taxă pe valoarea adăugată (TVA) pe motiv că unele societăţi comerciale, deşi declarate inactive, tot mai făceau tranzacţii şi eludau statul cu TVA. Mai exact, codul de TVA al firmelor inactive era folosit de alte societăţi pentru diverse tranzacţii. Firma inactivă nu mai poate emite facturi din ziua în care a fost publicat în MO ordinul prin care este declarată inactivă. La nivel central, ANAF a anunţat că declară inactive 131.000 de companii.
„Inactivele“ plătesc impozit forfetar
Chiar dacă o societate a fost declarată de Fisc drept inactivă, ea tot este obligată să plătească impozitul minim stabilit de lege (forfetar). „În OUG nr. 34/2009, care face referire la impozitul minim, şi în normele de aplicare nu se precizează nimic despre firmele inactive fiscal. Actul normativ prevede că doar societăţile care au activitatea suspendată conform legii sunt scutite de plata impozitului forfetar“, susţine Ilie Bălan, şeful Biroului asistenţă contribuabili, din cadrul DGFP Dolj.
Firmele se reactivează greu
Potrivit Ordinului preşedintelui ANAF nr. 819/2008, o firmă este reactivată dacă îndeplineşte una din două condiţii: fie i s-a aprobat, la cerere, trecerea în regimul derogatoriu de declarare, fie şi-a depus toate declaraţiile obligatorii la Fisc. Dar societatea nu este reactivată până când nu se publică acest lucru, tot în Partea I a Monitorului Oficial şi tot prin ordin al preşedintelui ANAF.