Un viceprimar de zece milioane

Stelian Cruceru este un tip de statura medie, chiar pirpiriu daca te uiti mai bine la el. Nici gras, nici slab, cam rosu la fata – mai ales cind se incinge intr-o discutie. Trasaturile sint aspre, cu sprincene stufoase sub care se ascund ochii mici, de viezure. Iscoditori si chiar rautaciosi.

Parul il are inca negru, nu pare trecut de 40 de ani. Barbat muncit la tara si ajuns in floarea virstei viceprimar la Caraula. Ambitios, desigur, ca orice taran deasupra plevei. Si cu oarece perspective, daca te iei dupa caracterul omului. Si chiar dupa norocul care, se vede treaba, nu-l ocoleste.

Cum s-a intimplat in ’98, cind toata mahalaua l-a stiut: a cistigat la loz in plic. Si nu citeva mii de lei, asa, de-o sticla de rachiu. Ci ditamai excursia in Franta, si nu oricum, chiar la Campionatul Mondial de Fotbal.

„Lucram la masina cu un prieten. Era pe doua martie, imi aduc aminte perfect. Zice prietenul asta al meu: <<Hai sa bem o bere>>. <<Hai>>, zic. <<Mergem la Plenita>>, propune el. <<Ba nu, ma, ce sa cautam pina la Plenita. Hai ca o bem aici, la magazin…>>“

Cei doi au intrat in magazinul din centrul comunei si au luat doua halbe. S-au asezat la masa. Lui Stelian ii mai ramasese niste marunt in buzunar si, cum n-avea ce face cu el – de inca o bere nu-i ajungea -, s-a gindit ca nici la el nu sta bine.

„Am luat un loz. Nu prea ma omor eu cu asa ceva, dar atunci nu stiu ce mi-a venit. O mie de lei am dat pe el. L-am rupt la capat si l-am desfacut. La inceput nu mi-am dat seama ce scrie. Oricum, scria altceva decit necistigator. Poate de asta nu pricepeam. Pina la urma am vazut: excursie. M-am gindit apoi ce sa insemne. Mi-am dat seama ca tocmai cistigasem o excursie la Mondiale. Drum, masa, casa, si intrare la toate meciurile la care juca Romania… Plus 450 de dolari de buzunar…“

Bineinteles ca bucuria a fost mare. Fara sa se gindeasca la ce va face mai departe, Stelian a dat de baut la cine se nimerea pe linga el. Ajuns acasa, alt chef. Nevasta, copiii, toti s-au bucurat. Pentru putina vreme insa, pentru ca lucrurile au luat alta intorsatura decit cea asteptata.

„Am stat si m-am gindit: ce sa fac eu in Franta? Acasa nu aveam cine stie ce avere, ne trebuiau multe. Copilul cel mare se pregatea sa dea admitere la liceu. Aveam de dat bani peste tot. Asa ca m-am hotarit sa vind biletul…“

Stelian a intrebat prin cunostinte, rude cine ar fi interesat sa vada Parisul gratis. N-a cautat mult. Un amic din Craiova a cazut la invoiala.

„Mi-a dat zece milioane.

S-a dus in Franta vreo trei saptamini. Mi-a povestit dupa aceea cum a fost. A stat la hotel, a vazut tot felul de lucruri. Frumos, zicea. A vindut biletul de la un meci cu 2.000 de dolari… S-a intors si cu bani acasa…“

Dupa patru ani de la intimplare, Stelian s-a consolat cu gindul ca a ratat sansa de a se plimba pe Champs Elysees. A luat zece milioane. La vremea aceea erau bani frumosi, s-a ales cu ceva.

„Mi-am luat frigider!… Si baiatul a luat la liceu. Acum este in anul intii la postliceala sanitara…“