Pompierii militari din Vâlcea au intervenit de urgență pentru degajarea unui copac căzut pe calea ferată, în localitatea Brezoi – Călinești. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Brezoi, cu autospecială de intervenție și modul de descarcerare, fiind informat și dispeceratul CFR.
Echipajul a constatat că este vorba despre un copac cu diametrul de aproximativ 80 cm și lungimea de 12 m, care a fost degajat rapid, eliminând astfel pericolul pentru circulația feroviară.
Recomandări pentru populație pe timpul vântului puternic:
- Evitați deplasările pe cât posibil;
- Nu staționați și nu vă apropiați de panouri publicitare, copaci, stâlpi de electricitate sau elemente de construcție care se pot desprinde;
- Asigurați obiectele aflate pe balcoane, terase sau acoperișuri;
- Parcați autovehiculele la distanță de arbori sau elemente de construcție instabile;
- Respectați indicațiile autorităților și informațiile transmise prin canalele oficiale.
Citește și: Dolj :Tânăr reținut după ce a furat un televizor și un autoturism

