O femeie de 36 de ani şi fetiţa ei de 7 ani au scăpat cu viață după ce au căzut de la balconul unui apartament dintr-un bloc situat aproape de centrul Timișoarei. Șocul a fost amortizat de acoperișul ghenei de gunoi pe care au căzut.
Femeia si fetița au căzut pe acoperisul de tablă al unei ghene de gunoi si au coborat singure de acolo pană la sosirea salvatorilor. Vecinii au fost cei care au dat alarma, după ce au auzit bufnitura si le-au văzut prăbușite.
„La data de 30 mai 2025, în jurul orei 19.46, poliţiştii Secţiei 1 Urbane Timişoara au fost sesizaţi, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că, în zona unui bloc situat pe bulevardul Take Ionescu, s-ar fi auzit un zgomot foarte puternic. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, iar din primele verificări a reieşit că o femeie în vârstă de 36 de ani s-ar fi prăbuşit de la etajul unui bloc, împreună cu o fetiţă de şapte ani, pe acoperişul construcţiei adiacente destinate colectării deşeurilor menajere“, a transmis IPJ Timiş.
Un echipaj medical a acordat îngrijiri celor două, acestea fiind conştiente la momentul intervenţiei. Ambele au fost transportate la spital pentru investigaţii suplimentare.
Femeia susține că nu s-a aruncat
Medicii au stabilit că femeia are o fractură la coloana și mai multe coste rupte, iar fetița o lovitură la cap, dar sunt în afara unui pericol vital.
Mama copilei le-a spus anchetatorilor că s-a dezechilibrat și a căzut în gol, iar fetița s-ar fi agățat de ea. Copila, audiată și ea de polițiști, în prezența tatălui, nu a vrut să povestească ce s-a întâmplat. Cele două vor rămâne internate în spital și în zilele următoare.
Politsitii au deschis în acest caz un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Citește și: Sorin Grindeanu: Nu cred că vom avea colegi care să-l urmeze pe Ponta