Știri de ultima orăSportTenisGabriela Ruse s-a calificat în optimi la Linz (WTA)

Gabriela Ruse s-a calificat în optimi la Linz (WTA)

Gabriela Ruse s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Linz (Austria), dotat cu premii totale de 1.049.083 de euro, după ce a trecut de Katie Boulter cu 7-6 (7/3), 7-6 (7/2). Ruse (28 ani, 87 WTA) a obținut victoria în fața britanicei (29 ani, 62 WTA) după două ore și 10 minute de joc.

În primul set, românca a avut 3-1 și 4-2, dar a fost egalată și a reușit să se impună în tiebreak. Setul secund a fost mai echilibrat, niciuna dintre jucătoare nereușind să se desprindă, dar Ruse a avut o minge de meci la 6-5, înainte de a câștiga din nou tiebreak-ul.

Ruse a încheiat cu 6 ași și 4 duble greșeli, în timp ce Boulter a avut 5 ași și 6 duble greșeli, fiecare reușind câte 4 break-uri.

Gabriela Ruse și-a asigurat un cec de 15.690 de euro și 60 de puncte WTA, urmând să joace în turul secund contra învingătoarei dintre americanca Ann Li (cap de serie numărul șapte) și ucraineanca Daiana Yastremska.

Sorana Cîrstea, a cincea favorită, va juca în primul tur contra austriecei Sinja Kraus, în timp ce Jaqueline Cristian, cap de serie numărul șase, va primi replica jucătoarei germane Tamara Korpatsch, venită din calificări.

Citește și: Echipa României de BJK Cup, pregătită de o grupă complicată: „E un tur de forță!“


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS