Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a anunţat astăzi semnarea contractelor de furnizare a trei aparate medicale de ultimă generaţie, care vor intra în dotarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Craiova, se arată într-un comunicat al CJ. Echipamentele, în valoare de peste 500.000 de lei, au fost achiziţionate din bugetul propriu al CJ Dolj. „Suntem la finalul primei faze a achiziţiei de aparatură medicală de specialitate destinată Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Îmi face plăcere să anunţ că, în urmă cu câteva zile, au fost semnate şi ultimele trei contracte pentru furnizarea către spital a unui aparat de radiologie, a unei truse medicale de ultimă generaţie, necesară pentru transplantul corneei şi a unei lămpi scialitice. Încheiem astfel o primă etapă a proiectului prin care CJ Dolj şi-a propus să înzestreze cu aparatură modernă secţiile unuia dintre cele mai mari spitale din România, echipamentele fiind necesare medicilor craioveni pentru a interveni în cazuri medicale complexe”, a precizat Prioteasa.
Acesta a menţionat că, pe lângă componenta socială a campaniei de achiziţie, există şi o importantă componentă financiară, întrucât se înregistrează o economie de peste 30.000 de lei, ca diferenţă între preţul estimat al echipamentelor şi cel final, rezultat în urma licitaţiei, aceşti bani urmând să fie folosiţi pentru a susţine alte investiţii ale CJ Dolj.
La începutul lunii martie, preşedintele CJ Dolj anunţa decizia administraţiei judeţene de a achiziţiona 13 echipamente medicale pentru SCJU Craiova. Primele zece aparate au fost deja livrate unităţii medicale, ultimele trei echipamente urmând să fie furnizate în termen de cel mult 60 de zile de la data semnării contractelor.
O nouă licitaţie organizată de CJ Dolj şi aflată în derulare prevede cumpărarea următoarelor echipamente medicale destinate SCJU Craiova: patru aparate de anestezie, un aparat de hemofiltrare pentru Secţia Anestezie şi Terapie Intensivă, două aparate de radiologie, o staţie de dedurizare a apei, o masă de operaţie mobilă pentru Secţia de Neurochirurgie şi o coloană de chirurgie laparoscopică de înaltă performanţă. Valoarea totală estimată a aparaturii medicale este de 1.774.192 de lei, fără TVA.