„În România, totul este posibil şi nimic nu are consecinţe“- Emil Cioran
de Radu PORTOCALĂ
În 1975, dl Daniel Dăianu a făcut o alegere nefericită: aceea de a deveni ofiţer de Securitate. În 2007, conducerea PNL a făcut, la rându-i, o alegere nefericită: aceea de a-i oferi d-lui Dăianu al doilea loc pe lista – greu pritocită… – pentru alegerile europene. Câţiva observatori amintindu-i trecutul legat de sinistra instituţie, dl. Dăianu s-a codit, dar conducerea PNL a declarat că acest trecut nu constituie o problemă pentru partid. E drept că dl. Dăianu nu a fost un anchetator sângeros, ci, după propria-i declaraţie (pe care nu o poate verifica nimeni), economist în cadrul DIE. Şi e la fel de adevărat că, de-a lungul anilor, PNL a reuşit, tot fără probleme, să asimileze un număr necunoscut de foşti colegi ai d-lui Dăianu.
Subiectul fiind totuşi dezbătut dincolo de limitele răbdării liberale, preşedintele PNL a retezat scurt criticile: „Propunem electoratului o formulă nouă de prezentare în Parlamentul European. Românii s-au săturat de politica arătării cu degetul. Trebuie să ne delimităm de trecut şi să privim înainte“.
Iată, deci, că PNL a ajuns să acrediteze mitul potrivit căruia securiştii pot fi împărţiţi în buni şi răi, mit pe care, până mai ieri, îl critica vehement. Însă, căile Domnului sunt de nepătruns şi vehemenţa îşi are limitele ei, mai ales în momentele de neinspiraţie sau de încordare politică. Aşadar, dl Dăianu a fost un securist bun. De ce? Pentru că nu a lucrat „decât“ în DIE. Dar în DIE a lucrat şi Pleşiţă, care e un securist rău… Ce făcea dl Dăianu în DIE? Inocente analize economice, ni se spune. Cui îi foloseau însă aceste analize şi în ce scopuri? Activitatea DIE era îndreptată, se ştie, împotriva Occidentului, iar analizele economice erau esenţiale pentru buna desfăşurare a acestei activităţi. Cei care le redactau erau utili sistemului. Prin urmare, securişti buni încă de pe atunci.
Dl. Dăianu ne informează că a demisionat din Securitate la 26 de ani, deci în 1978. Anul fugii lui Pacepa şi al destrămării reţelelor. Coincidenţă? Dincolo însă de această speculaţie, rămâne o întrebare: într-un sistem în care demisia era o practică puţin cunoscută şi aproape deloc acceptată, într-un sistem în care nici măcar din UTC nu se putea ieşi fără stigmate definitive, cum a putut dl. Dăianu să demisioneze din Securitate şi să continue, apoi, o carieră civilă normală?
„Românii s-au săturat de politica arătării cu degetul“, ne informează preşedintele PNL. Ceea ce trebuie probabil interpretat ca un îndemn de fraternizare cu securiştii buni. Ar putea urma lăsarea în pace a securiştilor răi, desfiinţarea CNSAS şi reînchiderea arhivelor. Oricum, afirmaţia e fără rost, căci în România „politica arătării cu degetul“ nu are nici un fel de consecinţe. Oare diplomaţia română nu e plină de foşti ofiţeri DIE? Toată lumea ştie, toată lumea arată cu degetul, dar nimic nu se schimbă. În afară de Pleşiţă, Enoiu şi încă vreo trei-patru, noua societate românească a fost silită să-i integreze pe foştii securişti, iar aceştia, încet-încet, se înstăpânesc peste România. La urma-urmei, de ce ne-am mai osteni să-i arătăm cu degetul? Ei sunt peste tot.
„Trebuie să ne delimităm de trecut şi să privim înainte“, ne îndeamnă preşedintele PNL. Acum câţiva ani, Ion Iliescu a enunţat o idee de aceeaşi natură, iar PNL s-a revoltat. În România, însă, revoltele sunt ca minunile: nu durează decât câteva zile. Dar cei al căror trecut e făcut din suferinţe (cauzate de securiştii buni şi răi de-a valma, ca „braţ armat“ al sistemului) n-au cum să se „delimiteze“, căci memoria nu se supune comenzilor politice. Şi culmea e că, dincolo de amabilităţi de circumstanţă, nici occidentalii cu care va lucra dl. Dăianu nu se pot delimita prea uşor de trecutul lui, pentru simplul motiv că acest trecut le era ostil. Cât despre privitul înainte, el este o formulă sterilă. Viitorul nu se poate construi prin nesocotirea memoriei şi abolirea trecutului.
Comentariu preluat de pe blogul d-lui Radu Portocală (portocala.wordpress.com), cu acordul autorului
