După ce s-a concentrat pe informarea persoanelor din mediul urban asupra schimbărilor socio-economice apărute după integrarea în UE, Camera de Comerţ se va orienta şi către mediul rural.
Numărul doljenilor interesaţi de teme europene este în continuă creştere. Aceasta este una dintre conluziile la care au ajuns reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie „Oltenia“ în urma implementării proiectului comunitar „Informarea Europeană – un pas important spre integrarea economico-socială a judeţului Dolj“, în valoare de 52.000 de euro, din care 46.000 de euro bani europeni.
Succesul proiectului finanţat prin Fondul Europa 2006 – Programul de microproiecte şi implementat în perioada 20 decembrie 2006 – 15 noiembrie 2007 a fost inerent. „Nu a existat acţiune sub 40 de participanţi. Mai toate cifrele s-au dublat faţă de cele din proiect“, a declarat Tereza Vladu-Şuvaina, directoare adjunctă a Direcţiei I din cadrul CCI „Oltenia“, făcând referire la numărul participanţilor la acţiunile organizate în cadrul proiectului (seminarii, workshop-uri, mese rotunde, acţiuni de informare locală, e-seminar, cursuri de instruire, studii de evaluare a conformităţii cu normele europene a unui grup-pilot de firme, acordarea de consultanţă, editarea de produse media şi crearea unei pagini web).
Activităţi de informare a persoanelor din mediul rural
„Au fost 28 de activităţi. Obiectivul a fost de a informa cât mai corect despre ceea ce presupune aderarea la UE, importanţa respectării prevederilor acquis-ului comunitar, regulile şi condiţiile referitoare la operarea pe piaţa unică europeană, sursele de finanţare europene şi procedurile de accesare a fondurilor structurale“, a declarat Victor Răducănoiu, directorul Direcţiei a II-a, din cadrul CCI „Oltenia“. Ca şi grup-ţintă au fost vizaţi oamenii de afaceri, cetăţenii cu spirit antreprenorial şi studenţii din ani terminali din judeţ.
Cu toate că implementarea proiectului s-a finalizat, doljenii vor putea beneficia de consultanţă gratuită în aceste domenii şi în următoarea perioadă. „Pe e-seminar vom răspunde la întrebările cu privire la libera circulaţie în UE“, a adăugat Tereza Vladu-Şuvaina. Proiectele viitoare vor viza şi informarea persoanelor din judeţ. „Ne-am axat pe informarea persoanelor din tot judeţul, astfel că au fost organizate activităţi şi în celelalte oraşe – Bechet, Băileşti, Filiaşi, Dăbuleni şi Segarcea. Pe viitor ne gândim să ne orientăm şi către mediul rural“, a adăugat Victor Răducănoiu.