Mercenarul Horațiu Potra a fost adus, vineri, la Curtea de Apel București, pentru a fi audiat de judecători în legătură cu dosarul în care s-a dispus în luna februarie arestarea preventivă în lipsă, după ce a fugit din România.
Horațiu Potra a fost scos dintr-o dubă a poliției cu cătușe la mâini, fiind băgat apoi în sediul instanței.
În fața instanței vor fi prezentați și fiul său, Dorian Potra, precum și nepotul mercenarului, Alexandru Potra.
Cei trei au fost aduși joi seară cu o cursă aeriană din Dubai, sub escorta poliției.
Horațiu Potra a cerut să se întoarcă în România ca să își „curețe numele“
Horațiu Potra, Dorian Potra și Alexandru Potra au fost dați în urmărire internațională, după ce au plecat din România la începutul acestui an.
Pe 29 septembrie, cei trei membri ai familiei Potra au fost reținuți în Emiratele Arabe Unite, iar autoritățile române au declanșat procedurile de extrădare.
Ulterior, avocații lui Potra au anunțat că acesta vrea să se întoarcă în România, deoarece dorește „să își confrunte acuzațiile și să își curețe numele“.
Ce acuzații i se aduc lui Horațiu Potra
Potra a fost trimis recent în judecată de Parchetul General pentru tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și instigare publică – alături de alți 20 de mercenari din gruparea sa, în același dosar în care este judecat și fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu.
Procurorii susțin că Horațiu Potra și grupul lui de mercenari urmăreau să se infiltreze în protestele organizate imediat după anularea alegerilor din decembrie 2024 pentru a crea haos.
Planul de acțiune ar fi fost pus la punct de Călin Georgescu și apropiații săi în cadrul unei întâlniri clandestine care a avut loc la o fermă din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidențiale.
Citește și: Bărbat anchetat după ce a schimbat valută falsă la o sală de păcănele

