Ziua de 21 iunie este cea mai lungă din an şi marchează începutul verii astronomice. Solstiţiul de vară are loc anul acesta sâmbătă, la ora 05.42. Durata zilei va fi de 15h 32m, cea a nopţii fiind de numai 8h 28m, transmite News.ro.
Solstițiul de vară este un fenomen care are loc anual, în jurul datei de 21 iunie. În acest punct, axa Pământului este înclinată cel mai mult către Soare, iar razele acestuia cad perpendicular pe Tropicul Racului. Semnificația solstițiului de vară Solstițiul de vară este un fenomen care se produce în fiecare an, atunci când axa de rotație a Pământului este înclinată cel mai mult către Soare.
În acel moment, astrul se află la cea mai înaltă poziție pe cer din tot anul, iar lumina sa cade perpendicular pe Tropicul Racului. Din punct de vedere științific, solstițiul de vară marchează începutul verii astronomice, iar acest eveniment este un reper important în calendarul solar și semnalează faptul că, de acum înainte, zilele vor începe treptat să se scurteze, până la solstițiul de iarnă din decembrie.
După Solstiţiului de vară, durata zilei va începe sa scadă
După momentul Solstiţiului de vară, durata zilei va începe sa scadă, iar a nopţii să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers.
Solstiţiul de vară este din vechime legat de strângerea primelor recolte. Încep să se aprindă focurile pentru Noaptea de Sânziene. Se fac la răspântii, pe locul cel mai înalt, lângă ape stătătoare, pentru îndepărtarea bolilor şi a necazurilor. Animalele domestice se trec prin foc pentru purificare, iar torţe aprinse se poartă pe câmpuri, pentru a îndepărta dăunătorii. În plus, este o perioadă bună din an pentru organizarea nunţilor.
Citeşte şi: Elevii intră astăzi în vacanța de vară