21.7 C
Craiova
marți, 29 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCraiova, un oras de oameni nefericiti

Craiova, un oras de oameni nefericiti

Pe strazile Craiovei se intilnesc din ce in ce mai putini oameni zimbitori. Mai toata lumea e posomorita si grabita. Redactorii GdS au facut un sondaj de opinie, pentru a vedea care este starea de spirit a oltenilor din Banie. Prima intrebare a fost: „Sinteti un om fericit?“ A doua intrebare adresata de redactori craiovenilor a fost: „Ce va deranjeaza cel mai mult in Craiova ?“ Raspunsurile parca au fost trase la indigo. Oamenii sint din ce in ce mai tristi, mai coplesiti de grija zilei de miine. Primii craioveni care au raspuns la intrebarile noastre au fost trei pensionari din cartierul Brazda lui Novac. La prima intrebare, oamenii au zimbit, vadit amuzati de caracterul ei retoric, iar zimbetul amar de pe chipul lor a insemnat mai mult decit o mie de cuvinte. La a doua intrebare, oltenii au devenit mult mai vorbareti. „In Brazda ar trebui sa se faca niste imbunatatiri. Spre piata, la Complexul Vechi este un adevarat dezastru, isi rup oamenii picioarele prin gropi. In centrul orasului e mizerie, nu sint locuri de joaca pentru cei mici, trebuie sa ii ducem in parcuri. Drumurile s-au mai reparat, iluminatul e mai bun.“ A doua persoana intervievata declara ca nu e fericita. „Cum sa fim fericiti? Nu e de lucru, datoriile sint mari, veniturile mici, dupa ce ca avem salarii minime pe economie, le mai ridicam si de pe card. Era mai bine cind ne dadeau banii in mina. Avem salarii vai de ele, mincarea e proasta. Poate oamenii cu bani sa fie fericiti, ca noi nu sintem. Nici pe trotuare nu putem sa mergem, ca sint invadate de masini. Nu poti nici sa duci gunoiul din cauza ciinilor, ca nu stii daca te mai intorci intreg. Siguranta pe strada lasa de dorit, s-au inmultit hotii de buzunare, sint hoti pe toate drumurile. Centrul orasului e urit, incep sa repare ceva, dar partea proasta e ca lasa lucrurile neterminate“, a declarat pentru GdS Florina Milea, de 47 de ani, din Craiova. O persoana care nu si-a declarat numele a spus ca e multumita de pensie, ca ii ajung cele 4.800.000 de lei pe care le ia lunar. Un alt pensionar, care a declarat ca se numeste Olteanu, s-a enervat teribil cind l-a auzit pe omul de linga el spunind ca se descurca: „E fericit ca se descurca? Pai, intrebati-l unde a muncit si cit a muncit. Uitati-va si la ala de colo, ca a muncit numai 20 de ani, dar are pensie cit mine! Pai e corect?! Conducerea tarii e criminala! A facut Bulucea statuie si au furat-o. Acum fac alta statuie. Dam banii pe prostii! Ce-mi trebuie mie artisti din strainataturi adusi la Craiova? Mai bine ar face curatenie in oras!“, si-a continuat pledoaria omul, vizibil suparat. O tinara de 22 de ani a declarat senina ca e fericita si ca nu o deranjeaza nimic in oras. Urmatoarea persoana s-a declarat fericita mai mult relativ si a spus ca educatia oamenilor lasa foarte mult de dorit, lucru care se observa cel mai bine in comportamentul celor mai tineri locuitori ai Baniei.Nefericirea craiovenilor este legata de saracie si de mizerie.

Craiovenii vor case, nu statui

O alta craioveanca, fara sa-si spuna numele, a spus ca nefericirea ei porneste de la partea financiara. „Salarii mici, facturi mari. Ne fac monumente. N-avem nevoie de monumente, avem nevoie de locuri de munca platite omeneste, nu in bataie de joc“, a spus femeia de 34 de ani. Cristi, de 27 de ani, spune: „Bani are cine fura, aia sint fericiti. Noi muncim pe bani putini, sintem stresati ca nu stim cum o sa facem fata si zilei de miine. As vrea sa ma insor. Dar cum? Sa ma uit la nevasta, sa ii zic ca e frumoasa si ca o sa murim amindoi, ca Romeo si Julieta. Numai ca aia au murit din dragoste, iar noi o sa murim de foame! Si daca ma insor, unde o sa stau? Bani de cumparat o casa, cit de mica, nu sint. Mai bine ar mai face niste locuinte, ca nu stam sub statui! Urmatorii trei craioveni ne-au raspuns din mers cu un „Nu!“ la prima intrebare si cu „Tot“ la a doua. Doi studenti au declarat ca sint destul de fericiti, dar cel mai mult in oras lasa de dorit comportamentul oamenilor si mizeria, dar ca lucrurile dau semne sa se miste spre bine. Un alt cuplu de tineri a spus ca fericirea e mai mult data de intelegerea familiala, intelegere datorata credintei. Un tinar de 27 de ani a declarat ca e deranjat de „gropile din strazi si trotuare, mizerie si asa mai departe…“ Dan, de 22 de ani, a zimbit amuzat de prima intrebare, la care a raspuns „Asa-si-asa!“ Il deranjeaza poluarea, mizeria, lipsa locurilor de munca pentru tineret si a banilor. Chiar daca oamenii vor fi la fel de pierduti in grijile cotidiene, intrebarea noastra despre fericire i-a facut totusi pe majoritatea sa zimbeasca pentru o secunda. Apoi chipurile li s-au intristat din nou.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS