In toate unitatile economice din judetul Mehedinti, in care exista sindicate membre ale confederatiilor sindicale, lucrul a fost oprit ieri, intre orele 11.00 si 11.05.
In acelasi interval, toate unitatile economice, membre ale confederatiilor patronale, au intrat in greva fiscala, neefectuind nici o plata catre stat. „Actiunea a reprezentat inca un semnal de alarma catre guvernanti si intreaga clasa politica, asupra consecintelor dezastruoase in plan social ale cresterii cu pina la 50% a preturilor la principalele utilitati publice si ale unei politici fiscale excesive. Greva de cinci minute a fost posibila pentru ca nu am mai intimpinat probleme, asa cum s-a intimplat atunci cind am dorit sa pichetam prefectura. Au fost si unitati cu foc continuu, unde ciclul de productie nu a putut fi oprit. Dar si aici, sefii de sectii si citiva sindicalisti au oprit lucrul. Nu vrem sa producem pierderi in economia judetului, pentru ca nu traim din mitinguri. In proportie de 80%, obiectivul a fost atins“, a spus Ion Gulei, secretarul general al CARTEL ALFA Mehedinti.
Aflati inca in negocieri, sindicalistii din invatamintul mehedintean au renuntat sa mai protesteze ieri, dar vor participa la mitingul din 15 octombrie.
„Am luat legatura cu sefii confederatiilor de la nivel national si am stabilit sa participam la mitingul din Capitala, daca pina atunci nu se va ajunge la nici o intelegere“, a spus Mihai Dima, liderul Sindicatului Liber din Invatamint Mehedinti.
Desi a fost anuntat ca participant la aceasta actiune de protest, nici Sindicatul Ambulanta Mehedinti nu a recurs la greva de cinci minute de ieri. Intr-o prima etapa, in cadrul unei actiuni comune de protest la nivel national, organizatiile teritoriale ale BNS, CSDR si CARTEL ALFA au pichetat sediile prefecturilor, mai putin in Drobeta Turnu Severin si alte patru municipii din tara, unde autoritatile locale nu au autorizat astfel de miscari de protest.
Chiul sindical la greva de cinci minute
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

