27.8 C
Craiova
marți, 23 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateDisponibilizări cu cintec la UTALIM Slatina

Disponibilizări cu cintec la UTALIM Slatina

Cele trei zile de proteste ale muncitorilor de la SC UTALIM SA Slatina, in care au refuzat să mai muncească din cauza condiţiilor precare de lucru, au pus conducerea pe jar. Acţionarii majoritari ai societăţii, SIF Oltenia şi ASTRA Craiova, i-au ordonat directorului general al unităţii, Iulian Titirigă, să nu mai ţină la sediul fabricii nici o şedinţă a AGA sau a Consiliului de Administraţie, ci la Craiova.

Ordinul incălca insă prevederile Legii societăţilor comerciale nr. 31/1990, după care funcţionează intreprinderea slătineană, lege care stipulează că orice şedinţă trebuie să aibă loc la sediul unităţii. Ţinerea in alt loc a acestor şedinţe ar fi posibilă doar dacă acest aspect ar fi fost prevăzut in actul de constituire a societăţii, lucru care nu există insă in nici unul din documentele de preluare a fabricii de către acţionari. Mutarea şedinţelor AGA sau ale CA nu sint insă singurele noutăţi pe care patronatul unităţii vrea să le pună in practică. Aproximativ 20 de angajaţi ar trebui să fie disponibilizaţi in perioada următoare. Aceştia sint, se pare, atit muncitori, cit şi personal TESA.

Liderul Sindicatului Uranus din cadrul UTALIM Slatina, Gheorghe Marancea, a spus că muncitorii nu sint de acord cu mutarea şedinţelor AGA sau ale CA. In ceea ce priveşte concedierea celor aproximativ 20 de muncitori, liderul sindical a declarat că, deocamdată, nu s-a primit nimic oficial in acest sens, deşi in fabrică s-a auzit deja de această mutare: „Directorul Titirigă a recunoscut că vor fi disponibilizări, dar nu a spus cind“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS