Deformatia mea defuncta de matematician ma face sa privesc societatea româneasca actuala ca pe o structura sociala; ceea ce de fapt si este. Ca pe o comunitate umana adica, a carei activitate are la baza niste „axiome“, adevaruri admise fara rezerve, si niste legi care permit sa obtinem din axiomele initiale consecintele necesare bunei functionari a structurii sociale. Daca se schimba sistemul de axiome se obtine un alt tip de societate. Este interesant de remarcat ca, intr-o structura sociala [ca si in structurile matematice], nu exista propozitii adevarate sau false, ci propozitii care nu sint sau sint in contradictie cu sistemul de axiome ales. Astfel, o anumita conceptie asupra drepturilor omului poate fi falsa intr-o dictatura si adevarata intr-o democratie.
Intr-o structura exista propozitii „indecidabile“, adica propozitii a caror valoare de adevar sau fals nu poate fi stabilita; de obicei, ele sint considerate acceptabile daca utilizarea lor nu genereaza contradictii.
In societatea româneasca, schimbarile din decembrie ’89 au avut ca baza axioma necesitatii asigurarii unui nivel de trai satisfacator pentru populatie. Dar aceasta axioma isi pierde rangul, devenind o propozitie indecidabila; caci astazi unii traiesc mai bine, chiar mult mai bine, iar ceilalti, majoritatea, mult mai prost.
A doua axioma necesara se refera la sistemul economic ales; s-a optat, nu argumentez de ce, pentru sistemul capitalist. Si aceasta axioma si-a pierdut rangul, devenind o banala propozitie indecidabila. Prin vointa si activitatea partii retrograde si cupide a societatii s-a obtinut un capitalism „original“, jumatate de cumetrie si un sfert de mintuiala. Cel autentic continua sa fie sabotat cu mindrie patriotica.
A treia axioma priveste locul pe care trebuie sa-l ocupe noua structura româneasca. S-a optat, iar nu discut de ce, pentru Uniunea Europeana. Dar si aici lucrurile nu sint clar transate. Aderarea la Europa unita este privita ca o posibilitate de a ne vindeca niste rani capatate in cursul istoriei noastre recente. Dar si Europa este usor suferinda; cele petrecute recent in Franta si Germania sint numai un palid exemplu. Obosita, vlaguita de civilizatie si rafinament excesiv, ca si alte mari civilizatii ale umanitatii, Europa da semne de vlaguiala, de incetineala in reactii, de conservatorism prudent, care poate degenera lesne in lasitate, de regionalism ingust si de neputinta de a determina directii de viitor viabile si profitabile. De aceste slabiciuni profita alte natiuni, intr-un anumit sens mai „proaspete“, care incet, dar sigur, o cuceresc in mod pasnic; totusi sintem obligati sa optam pentru aceasta Europa, deoarece o alternativa mai buna nu exista. Aderarea noastra la UE este prezentata deformat, ca o intrare in paradis, unde totul ni se va da din belsug si fara a ni se cere nimic in schimb. In realitate, primii ani dupa aderare vor fi extrem de duri; vom fi nevoiti sa facem mari sacrificii pentru a elimina inapoierea in care ne aflam, inapoiere pe care o ascundem cu grija, ca sa nu ratam aderarea. Si ceea ce e mai greu, va trebui sa renuntam la conceptii, obiceiuri, traditii, care ne sint dragi, dar care nu sint compatibile cu structura la care dorim sa aderam. In acest scop va trebui sa satisfacem axiomele impuse de aceasta noua structura, care, in ultima instanta, s-au redus la trei directii: concurenta, justitia, coruptia.
Ce s-a facut pina acum in aceste directii? Daca ne referim la precedenta guvernare, nimic. Concurenta a fost deprimata de atribuirea de contracte pe criterii clientelare si de partid. Justitia a fost o anexa fidela a puterii; sa ne amintim de stenograme. Sau de faptul ca doi ministri ai justitiei,care ar fi trebuit sa fie exemplul absolut de cinste si corectitudine, au oferit demnitati publice, recte de notar, pe baza de simpatii politice, unor persoane care nu aveau dreptul legal de a primi aceste demnitati. Iar in privinta coruptiei, ea a fost protejata, devenind o componenta principala a politicii de stat. Sinteza a facut-o Ion Iliescu, „parintele´partidului“, care l-a declarat un partid de corupti.
Doua intrebari se pun imediat, amindoua indecidabile. Mai este indreptatita moral actuala opozitie sa critice pe altii si sa spere sa fie din nou la conducere? Si a doua intrebare, din nenorocire cumplit de indecidabila: arata noul executiv semne ca ar dori imbunatatirea acestei situatii? Prea anemice semne; cu exceptia Monicai Macovei si partial a doi, trei ministri, semnalele sint chiar contrarii.
Revenind la stricta actualitate, ea este dominata de nesimtirea si sfidarea noastra de catre parlament. Multi pun actuala situatie pe seama lui Basescu. Dar „calitatile“ negative ale parlamentarilor, ale oamenilor politici, exista independent de Basescu, de ce face el, de ce spune el; si ele dureaza de mult. Basescu, cu dibacia unui politician innascut, le-a intins o cursa oferindu-le ocazia de a se prezenta asa cum sint in realitate. Dar aceasta autocompromitere publica era necesara si confera legitimitate actiunilor lui Basescu. Fara indoiala, necesitatea schimbarii celor doi sefi ai Camerelor este o propozitie indecidabila. Se pot aduce argumente pro si contra, inclusiv calitatile celor propusi in loc. Dar din toate variantele trebuie aleasa cea mai productiva, in speta cea care ar permite o imbunatatire a activitatii parlamentului.
De fapt, lui Basescu i se aduc atitea acuzatii incit, daca as fi in locul lui, mi-as smulge parul din cap; mai multe decit au fost aduse lui Iliescu si Nastase in toata activitatea lor. Esenta acestor acuzatii a fost concretizata total, intr-o emisiune televizata, de un senator PSD, care a spus ca „Basescu e o belea pe capul nostru“, al lor, adica; ceea ce e perfect adevarat.
Lui Basescu i se reproseaza faptul ca a cerut analiza unor privatizari dubioase, care au prejudiciat statul român. Motivarea acuzei este aceea ca astfel s-ar descuraja investitorii straini. Daca aceia care vin cu intentia sa ne fure vor fi descurajati, asta nu-i nici un bai. I se mai reproseaza ca pozitia lui Basescu fata de Marea Neagra i-ar putea jigni pe rusi. Noi n-am fost jigniti ca rusii au refuzat denuntarea odiosului tratat, ca rusii au refuzat sa discute problema tezaurului, ca se intensifica politica de rusificare a Basarabiei. Noi n-avem dreptul sa ne suparam pe marele frate de la rasarit, de unde ne-au venit lumina, comunismul si Iliescu.
I se mai reproseaza lui Basescu ca actuala vinzoleala parlamentara ar putea intirzia aderarea. Dar, cu un astfel de parlament, am face noi fata in UE? Se spune de catre unii ca trebuie sa fim supusi, sa ne ascundem gunoaiele si murdariile sub pres, pina intram in UE; pe urma ne-om descurca noi. O alta propunere este sa fim demni, sa aratam cum sintem in realitate si sa cerem sa fim admisi astfel. Si aceasta problema e indecidabila, desi este o optiune intre demnitate si minciuna.
Recunosc, Basescu se straduieste sa fie mai vizibil decit ar fi necesar, vine cu prea multe propuneri ca sa fie toate bune si realizabile; dar situatia aceasta este preferabila inertiei de care am dat dovada pina acum. Sint constient de faptul ca Basescu este uneori deplasat in exprimari, ca este dur si atunci cind nu este cazul, ca nu e cult si nu se exprima elevat, ca actioneaza din instinct; dar din multele sale initiative unele au efecte pozitive. Ca de pilda concluzia la care au ajuns unii lideri politici, cum ca ar trebui schimbata clasa politica româneasca; evident, cei care fac astfel de afirmatii se exclud din rindul celor care trebuie schimbati.
Este clar ca, prin functia pe care o detine, Basescu este obligat sa vina cu propuneri si actiuni; cite dintre ele sint valabile este o problema indecidabila. Este clar ca Basescu are multe defecte si este departe de modelul ideal de presedinte. Dar in etapa de fata, cind este necesara distrugerea unor structuri daunatoare statului si noua, este omul potrivit. Si pentru aceasta nu e nevoie de cultura, de limbaj elevat, de eleganta in exprimare, de politete in comportament. Dimpotriva, in momentul actual defectele lui Basescu sint capacitati.
Imi veti reprosa ca si aceasta ultima propozitie este indecidabila; va dau dreptate, desi dreptatea e de partea mea.
