Membru titular al Academiei Române și președinte al acestui for din 1998 până în aprilie 2006, academician Eugen Simion este în prezent președintele Fundației Naționale pentru Știință și Artă și coordonator al seriei „Opere fundamentale“, iar duminică îşi aniversează ziua de naştere. Vorbind despre literatura română de astăzi, sărbătoritul zilei a afirmat, în exclusivitate pentru GdS, că din 1990 încoace întârzie să apară o capodoperă, adăugând că este foarte melancolic din această pricină.
Critica română nu a început şi probabil nici nu se va încheia cu academician Eugen Simion, dar e imposibilă fără marele Eugen Simion, ajuns astăzi la o vârstă respectabilă, prilej şi privilegiu în acelaşi timp pentru interviul de mai jos.
Ion Jianu: Stimate domnule academician Eugen Simion, dumneavoastră, în ciuda crizei financiare, în ciuda unor diverse piedici, aţi iniţiat şi editat în ultimii ani scriitori importanţi ai României, în colecţia „Opere fundamentale“ (ajunsă la nr. 150), l-aţi redat pe Eminescu facsimilat, aşa cum a dorit şi C. Noica, editaţi partea a II-a a Dicţionarului General al Literaturii Române. Care este fapta de editor cu care vă mândriţi cel mai mult?
Eugen Simion: Să mă mândresc? Nu-i cuvântul potrivit. Aș prefera un cuvânt mai modest. Verbul a face, de pildă. Lângă a fi și a avea (verbe esențiale după Sfântul Augustin!), vine a face, care este, de asemenea, un verb esențial pentru ființa umană. Trebuie să faci ceva ca să poți spune că ești (exiști) și că meriți să dobândești (poți avea) ceva ce te definește. Așadar, ce-am făcut în ultimele două decenii, în afară de cărțile pe care le-am scris? Am prelungit critica literară în sfera materială (practică) a culturii. Am imaginat, adică, o serie de „opere fundamentale“ (de tip Pléiade) și i-am publicat pe clasicii români în ediții integrale. Am reluat, de asemenea, ideea lui Noica și am tipărit, ajutat de Mircia Dumitrescu și Gabriela Dumitrescu, manuscrisele lui Eminescu. Sunt mândru de aceste fapte? Pot spune că sunt mulțumit. Trec peste faptul că m-am ales cu o reclamație la DNA și cu un proces (în cazul Cioran). S-a supărat pe mine ucenicul lui Noica, G. Liiceanu, și m-a dat în judecată… E bine, nu? Cam așa stau lucrurile…
„Cruzimile mele de acum reprezintă un dialog nu totdeauna cordial cu marele critic G.Călinescu“
I.J.: Pe 25 mai împliniţi o vârstă respectabilă, dar preocupările dumneavoastră sunt ca în urmă cu 25 de ani, multiple şi inedite. Care sunt proiectele dumneavoastră în cel de-al 81-lea an al existenţei? Vă obsedează ceva anume?
E.S.: Am încheiat zilele acestea o carte nouă (despre Cioran) și sunt foarte preocupat ce titlu să-i dau?! Am câteva sugestii: Cioran sau despre apologia negativității sau Cioran – un „declinist“ mântuit de limbajul lui fastuos ori: Cioran – un modern-antimodern? etc… Mai este ceva: de câteva săptămâni, mă așteaptă corectura unei ediții noi din Creangă – Cruzimile unui moralist jovial. Este, în fapt, o carte nouă (450 de pagini). Am scris-o cu poftă (cu o ciudată fervoare) cu gândul la G. Călinescu și la splendida lui carte din 1938. Cruzimile mele de acum reprezintă un dialog nu totdeauna cordial cu marele critic. Ce vrei, au și criticii literari părțile lor… – vorba vestitului personaj. Proiecte? Unul mare, obsedant, terorizant. Nu-l spun pentru că sunt superstițios…
I.J.: Ce se petrece astăzi – în opinia autorizată a dumneavoastră – în literatura română?
E.S.: Se întâmplă că întârzie să apară o capodoperă. O aștept de 24 de ani. Sunt foarte melancolic din această pricină. E ca o rană a spiritului meu critic.
Eugen Simion, ministrul culturii
„Ştiţi că eu am fost o singură noapte ministrul culturii? Când s-a schimbat guvernul Roman şi ministrul culturii atunci era Pleşu, a venit ca prim-ministru domnul Stolojan. Şi, fără să fiu întrebat, noaptea târziu, mi-a dat un coleg de-al dumneavoastră, gazetar, un telefon, spunându-mi «Vă salut, domnule ministru!»… Eu am crezut că e o glumă proastă, dar a doua zi dimineaţa am luat ziarul şi am văzut că ministru al culturii eram propus eu. Am avut o întâlnire pe la ora 11.00 cu domnul Stolojan şi i-am spus: «Vă mulţumesc foarte mult! Nu sunt pregătit pentru aşa ceva!» Era în 1991. Nu avusesem în viaţa mea nici o funcţie publică. Am fost profesor de literatură şi critic literar. E drept că nici domnul Stolojan n-a insistat, în zece minute ne-am despărţit. Cred că a fost cea mai bună hotărâre pe care am luat-o în viaţa mea, iar dânsul mi-a făcut cel mai mare bine“ (dintr-un interviu acordat de Eugen Simion postului de televiziune Realitatea TV, aprilie 2014)
