-1.7 C
Craiova
miercuri, 14 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăLocalPeste 15.000 de persoane cu handicap sunt înregistrate în evidenţa DGASPC Olt

Peste 15.000 de persoane cu handicap sunt înregistrate în evidenţa DGASPC Olt

Peste 15.000 de persoane din judeţul Olt, atât adulţi, cât şi copii, deţin certificate de handicap şi primesc ajutor financiar din partea statului, în funcţie de gradul stabilit de membrii comisiei de evaluare, scriu jurnaliştii de la Eveniment de Olt. Potrivit datelor statistice relevate de ultimul recensământ, acest număr reprezintă 3% din populaţia judeţului. „În evidenţele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt se află peste 15.000 de persoane cu certificate de handicap, dintre care 13.500 sunt adulţi”, a declarat Ionuţ Badea, purtătorul de cuvânt al DGASPC Olt.

4.000 dintre adulţii cu certificate de handicap au fost încadraţi de membrii comisiei de expertiză la gradul I (handicap grav), aproximativ 8.500 în gradul II (accentuat), iar restul în grad mediu. Mai mult de jumătate dintre copiii cu handicap sunt încadraţi în gradul I, 520 în gradul II şi mai puţin de 300 suferă de afecţiuni cuprinse în gradul mediu de handicap.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS