Angajaţii din 14 oficii poştale din Capitală continuă protestele începute ieri, factorii poştali din alte unităţi anunţând că intenţionează să oprească lucrul, a declarat azi, pentru Mediafax, liderul filialei Bucureşti a Sindicatului Lucrătorilor (SLPR) din Poşta Română, Marian Ciubeică. Preşedintele filialei Bucureşti a SLPR susţine că după protestele de ieri nu a existat nici o reacţie din partea conducerii Companiei Naţionale Poşta Română, „nici măcar un telefon”, ceea ce face ca nemulţumirea oamenilor să crească. Protestele s-au extins şi în ţară, angajaţii de la cel puţin şase oficii poştale din Cluj-Napoca, Câmpia Turzii şi Dej alăturându-se grevei.
Ieri, peste 1.500 de poştaşi din 21 de oficii din Bucureşti au întrerupt lucrul, nemulţumiţi că cei din conducerea Companiei Naţionale Poşta Română vor să impună un număr de zile neplătite şi să reducă programul de lucru pentru toţi salariaţii.

