2.3 C
Craiova
luni, 26 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăLocalCraiova: Poliţista Renghea şi soţul său, audiaţi la Parchet

Craiova: Poliţista Renghea şi soţul său, audiaţi la Parchet

Melania Renghea, poliţista din Balş, judeţul Olt care îşi acuză fostul şef de viol, soţul acesteia, Relu Renghea, precum şi comisarul şef poliţie acuzat, Gheorghe Barbu, s-au prezentat astăzi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru a fi audiaţi. Melania Renghea şi fostul ei şef sunt audiaţi în legătură cu acuzaţiile de viol, în timp ce Relu Renghea a fost audiat de un procuror în legătură cu plângerile depuse împotriva comisarului şef Barbu.

Reamintim că în seara zilei de 26 decembrie 2012, comisarul Gheorghe Barbu din cadrul Secţiei de Poliţie Balş a fost înjunghiat de mai multe ori în abdomen de către Melania Renghea, de 27 de ani. Aceasta a lucrat în cadrul Secţiei Balş, comuna Bobiceşti, care intră în subordinea comisarului Barbu, iar cu câteva luni înainte de acest incident a solicitat şi obţinut mutarea la Secţia de Poliţie din localitatea olteană Brâncoveni. Femeia a mers acasă la fostul său şef şi, sub pretextul că vrea să îi transmită un mesaj, l-ar fi chemat pe acesta în autoturismul său şi, în urma discuţiei cu acesta, l-ar fi înjunghiat, cel mai probabil, cu un cuţit. Soţul poliţistei, care este însărcinată, susţine că aceasta ar fi fost violată în trecut de către comisarul Gheorghe Barbu, la acea vreme şeful poliţistei. Soţul femeii spune că a aflat de toată povestea abia în 22 decembrie şi că a încurajat-o pe aceasta să depună plângere, lucru care s-ar fi petrecut în data de 24 decembrie, la DIICOT Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS