Yoko Ono, controversata văduvă a regretatului John Lennon, a dorit să calce într-un fel sau altul pe urmele celebrului său soţ şi în acest scop s-a implicat în diferite acţiuni pacifiste, al căror obiectiv era militarea pentru o lume mai bună, unde războiul şi violenţa să fie doar amintiri. În 1990, Yoko a plantat câţiva pomi în diferite locuri de pe planetă, convinsă fiind că este o idee la fel de originală ca protestul în pat împotriva războiului, din 1969. Pe atunci, Lennon şi proaspăta sa soţie au stat în pat timp de opt zile, dând interviuri privind opinia lor despre războiul din Vietnam, ocazie cu care fostul Beatles a scris „Give Peace a Chance“. Unul dintre arbori se află la Berna, în Elveţia, în faţa Centrului Paul Klee, muzeu inaugurat în 2005. Arborele lui Yoko Ono a fost inaugurat doi ani mai târziu, în acelaşi timp cu fratele său geamăn, plantat la Washington, în apropierea monumentului ridicat în memoria celui de-al treilea preşedinte al Statelor Unite, Thomas Jefferson. Cel puţin în ziua inaugurării, toate bileţelele prinse în crengile celor doi pomi erau în spiritul „peace and love“. Vremea însă a trecut, iar acum crengile copacilor stau să se prăbuşească din cauza bileţelelor. Spre dezamăgirea văduvei lui Lennon, muritorii de rând par să fi lăsat deoparte grija pentru pacea mondială, dorinţele primare precum casa, sănătatea, un serviciu mai bun luând loc gândurilor de pace şi iubire visate de Yoko.
Scrisori către Moş Crăciun
În Elveţia, de exemplu, din 100 de bileţele albe care flutură în vânt, doar unul are pe el simbolul păcii, iar altul citează câteva versuri din celebrul „I wish you were“ al legendarilor Pink Floyd, toate celelalte mesaje conţinând dorinţe practice şi mai mărunte, fiind greu de spus dacă este vorba de egoism sau, pur şi simplu, de speranţa în mai bine. Probabil, „pământenii“ de azi au o viaţă cotidiană cu mult prea multe lipsuri, pentru a-şi permite să se gândească la pacea mondială, astfel că ramurile copacului abundă de texte despre „zile proaste“ şi „slujbe prost plătite“. Bileţelele din „pomul dorinţelor“ par mai degrabă scrisori adresate lui Moş Crăciun, având un stil aproape infantil. Indiferent de limba în care sunt scrise, laitmotivul tuturor mesajelor este unul singur: mai multă dragoste şi fericire. Şi, până la urmă, cine să se mai gândească la problemele umanităţii, atâta timp cât pe lume sunt „nevoi“ materiale mult mai stringente, precum: „vreau o casă cu pereţi coloraţi“, „vreau să mă fac balerină“, „vreau să fiu sănătos“, „nu aş vrea să mă mai cert cu tine“, „aş vrea ca persoana care m-a violat să fie arestată“, „aş vrea ca Dumnezeu să aibă grijă de tine până la următoarea noastră întâlnire“, „aş vrea să trăiesc 1.000 de ani“, „aş vrea nişte pantofi mai frumoşi“, „aş vrea să fim mereu împreună“.
Dorinţe pentru o lume mai bună
Toţi turiştii care au ocazia să ajungă la „pomul lăudat“ se învârt mai întâi în jurul lui, nici unul neîndrăznind să scrie înainte să citească unele mesaje atârnate printre frunze. Deşi, atunci când te apropii de panoul unde sunt prezentate viaţa şi operele lui Yoko Ono, oricine s-ar aştepta să dea peste fel de fel de apeluri împotriva foamei de pe Mapamond sau a poluării mediului, sau de proteste împotriva folosirii blănurilor ori de apeluri pentru criza umanitară din Darfur, realitatea este cu totul alta. Pe măsură ce citeşti bileţelele, dorinţele semnatarilor devin captivante. Unii dintre „cititori“ se regăsesc şi zâmbesc, alţii caută cu înfrigurare un petic de hârtie pentru a-şi trece şi ei propriile vise, cuprinşi de dorinţa de a lăsa o urmă că au fost acolo.
