Magistraţii de la Judecătoria Craiova au condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare un craiovean de 18 ani, acuzat de comiterea infracțiunii de șantaj. Potrivit oamenilor legii, suspectul ar fi amenințat o minoră de 17 ani, sora concubinei sale, cu publicarea unei fotografii compromițătoare. Ca să nu publice fotografia pe rețelele sociale, tânărul i-ar fi cerut minorei să întrețină cu el relații sexuale.