9.6 C
Craiova
luni, 17 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Femeie de 84 de ani, găsită decedată în Perișor după ce a dispărut de la domiciliu

Dolj: Femeie de 84 de ani, găsită decedată în Perișor după ce a dispărut de la domiciliu

Polițiștii din Giubega au fost sesizați, ieri, despre dispariția unei femei de 84 de ani, IOANI VICTORIA, din comuna Perișor.

Aceasta părăsise locuința în cursul zilei și nu mai revenise. Vecina care a alertat autoritățile a oferit semnalmentele: înălțime 1,58 m, greutate 50 kg, ochi căprui, păr negru, față alungită. La momentul plecării, femeia purta o fustă gri, vestă de lână gălbuie și încălțăminte compusă dintr-un papuc de vară și un sabot închis.

Astăzi, cadavrul femeii a fost găsit în extravilanul comunei Perișor, pe un teren mlăștinos. Corpul a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzei decesului.

Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar ancheta continuă. Rezultatele anchetei și propunerea soluției legale vor fi făcute prin unitatea de parchet competentă.

Citește și: (VIDEO) Tânăr reținut pentru tâlhărie calificată și furt în Siliștea Crucii

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS