Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare meteo Cod Galben de ploi, grindină şi vijelie, în intervalul 17 septembrie, ora 15.00, 18 septembrie, ora 3.00. Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Crişana, Maramureş, Transilvania, în dealurile Banatului şi ale Olteniei, precum şi în zona montană. Se vor semnala averse, ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi vor fi condiţii de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii extinse 20…25 l/mp şi izolat 50 l/mp. Vântul se va intensifica temporar.
Notă: în judeţele Arad şi Timiş se vor înregistra în general cantităţi de apă de 10…15 l/mp.
Cod Galben de ploi în mai multe judeţe din ţară
Varujan Vosganian: Oltchim va primi girul unor bănci private
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a afirmat marţi, la Palatul Parlamentului, în cadrul unei reuniuni cu senatorii PSD, că Oltchim va deveni bancabil, căpătând astfel girul unor bănci private, conform Agerpres.
„Am vorbit despre proiectul Oltchim şi am arătat că în această săptămână creditorii ar trebui să aprobe o finanţare pe care o vom anunţa în câteva zile şi dacă ea se va realiza va fi o performanţă extraordinară pentru că Oltchim, care era aproape de dispariţie la începutul anului, devine bancabil şi capătă în acest fel girul unor bănci private. Apoi la sfârşitul lui septembrie va fi prezentat raportul de evaluare şi ‘Oltchim doi’ curăţat de datorii creditorilor, urmând ca luna octombrie să fie luna începerii negocierilor cu posibilii clienţi”, a precizat Varujan Vosganian.
Restricţii temporare de circulaţie pe mai multe străzi din municipiul Craiova
Primăria Municipiului Craiova a anunţat că, în perioada 18 – 22 septembrie, se vor institui unele restricţii temporare de circulaţie având în vedere spectacolele organizate de Filarmonica Oltenia în unele zone ale municipiului Craiova, după cum urmează:
– începând cu data de 18 septembrie 2013, ora 13.00, până pe data de 19 septembrie 2013, ora 1.00, se va închide circulaţia rutieră pe următoarele străzi: bld. Tineretului, tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Magnoliei şi intersecţia cu bld. Oltenia(zona Materna);
str. George Enescu, tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Micşunele şi intersecţia cu bld. Tineretului.
– începând cu data de 19 septembrie 2013, ora 13.00, până pe data de 20 septembrie 2013, ora 1.00, se va închide circulaţia rutieră pe str. Împăratul Traian, tronsonul cuprins între sensurile giratorii amenajate în intersecţiile cu str. Spania şi cu str. Henri Coandă;
– începând cu data de 20 septembrie 2013, ora 13.00, până pe data de 21 septembrie 2013, ora 1.00, se închide circulaţia rutieră prin parcarea amenajată în interiorul perimetrului delimitat de blocurile H3, H4, P3, P4, G5, H1, H2, D29 şi D30 din cartierul Brazda lui Novac.
Traficul rutier, în zonele şi perioadele menţionate, va fi deviat pe arterele adiacente.
PDL nu îşi va desemna reprezentanţi în comisia specială privind Roşia Montană
Parlamentarii Partidului Democrat Liberal au părăsit marţi sala de plen după ce propunerea lor ca punctul privind înfiinţarea comisiei speciale pentru exploatarea de la Roşia Montană să fie scos de pe ordinea de zi a fost respinsă la vot şi nu îşi va desemna reprezentanţi în această comisie specială, conform Agerpres.
„Grupurile noastre nu sunt de acord cu înfiinţarea comisiei speciale pentru a dezbate proiectul de lege privind Roşia Montană, pe motiv că o astfel de comisie excede prevederile regulamentare, legea este intrată în procedură chiar dacă la Senat a fost retrasă din procedură de urgenţă, a primit avize de la două comisii. Este pentru prima dată când se trece pe o gândire de acest tip, am solicitat şi solicităm şi acum Guvernului să retragă acest proiect de lege. Dacă cineva doreşte o dezbatere pe oportunităţi, pe necesitate şi pe modalitate de exploatare a aurului de la Roşia Montană, să fie făcută, dar nu să se facă o lege pe acest subiect. Avem suficient cadru legislativ ca să putem să exploatăm în condiţii corecte orice zăcământ, nu avem nevoie de o lege specială. Nu cred că este rolul Parlamentului să aprobe un acord sau orice formă administrativă care aparţine Guvernului”, a spus liderul grupului PDL de la Camera Deputaţilor, Mircea Toader.
Reprezentantul deputaţilor neafiliaţi unui grup parlamentar, Remus Cernea, a declarat că şi grupul din care face susţine scoaterea punctului amintit de pe ordinea de zi.
România şi Bulgaria vor propune Comisiei Europene o iniţiativă pentru fluviul Dunărea
România şi Bulgaria lucrează la o iniţiativă comună pentru calea navigabilă pe fluviul Dunărea, pe care o vor propune Comisiei Europene, a declarat marţi ministrul bulgar al transporturilor Danail Papazov, citat de agenţia sofiotă Focus, conform Agerpres.
Iniţiativa prevede în special îmbunătăţirea căi navigabile în zona insulei Batin, o zonă critică pentru navigaţie când cotele apei scad.
Sofia şi Bucureştiul vor solicita ca această iniţativă să fie inclusă în Instrumentul Connecting Europe în următoarea perioadă de programare financiară multianuală (2014-2020). Proiectul va fi discutat la o întâlnire bilaterală la Ruse, iar data acestei întâlniri va fi stabilită săptămâna viitoare, a precizat Papazov.
Loteria Română pune la bătaie 500.000 de lei pentru tragerea Loto 6 din 49
Premiul de categoria I la tragerea Loto 6/49 de joi, 19 septembrie, porneşte de la 500.000 lei. Tot joi au loc noi trageri la Noroc, Joker,
Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc.
În urma câştigării marelui premiu, la jocul Loto 6/49, Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri al categoriei I cu suma de 500.000 de lei.
La Noroc a rămas în joc un report cumulat în valoare de peste 1,3 milioane lei (peste 292.100 de euro).
La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 2,6 milioane lei (aproximativ 584.270 de euro), iar la categoria a II-a se înregistrează un report de peste 89.376 de lei (peste 20.000 de euro).
La Noroc Plus, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de 119.000 de lei (peste 26.741 de euro) iar la Super Noroc se înregistrează un report în valoare de aproximativ 138.700 de lei (peste 31.160 de euro).
La jocul Loto 5/40, la categoria I, a rămas în joc un report în valoare de peste 246.000 de lei (peste 55.280 de euro).
Prima cursă de Formula 1 în România la scară mică
Federaţia Română de Modelism în parteneriat cu AutoRC Hobby Store organizează, în premieră națională în perioada 20-22 septembrie 2013, primul eveniment internațional de automodelism intitulat „International Romanian Nitro Cup”.
Competiția se va desfășura lângă București, în localitatea Frumușani, pe unicul circuit specializat de automodelism din Europa de Est – Hobby Arena.
„International Romanian Nitro Cup” este primul eveniment de mare amploare desfășurat vreodată la noi în țară cu participarea extraordinară a unor piloți de elită mondială. Clasele la care se va concura sunt 1:8 IC si 1:10 IC, premiile în bani acordate de organizatori fiind pe măsura unui concurs de asemenea anvergură.
Curse spectaculoase de mașini, o expoziție de automodele vintage unicat în lume și numeroase alte surprize sunt rezervate spectatorilor care, pe toată durata evenimentului, vor avea acces gratuit.
Varujan Vosganian s-a întâlnit cu delegaţia Sindicatului Liber Independent Aversa
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a avut astăzi, la sediul ministerului, o întâlnire cu o delegaţie a Sindicatului Liber Independent Aversa, condusă de preşedintele Marian Stănescu, pe tema privatizării S.C. Aversa S.A. Bucureşti.
Ministrul le-a spus liderilor sindicali că se va întâlni cu noii patroni ai Aversa, iar ulterior, în cadrul unei noi întâlniri, va discuta situaţia actuală a societăţii, după semnarea contractului de privatizare, împreună cu reprezentanţii sindicatelor şi ai celor care au cumpărat societatea producătoare de pompe.
Săptămâna trecută, în cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Econonomiei, Varujan Vosganian, a anunţat privatizarea S.C. Aversa S.A.
„La începutul acestui an, vă amintiţi, am declarat că mă opun unei soluţii care să ducă la lichidarea acestei companii şi transformarea ei în fier vechi şi am solicitat o soluţie care să permită continuarea activităţii. În sfârşit această soluţie s-a găsit. Aversa a fost vândută, cu suma de 17,3 milioane de euro. Eu am solicitat o garanţie de participare la licitaţie, suficient de puternică pentru a garanta că cei care o cumpără chiar intenţionează să continue producţia la Aversa. Această garanţie de 5,190 milioane de euro a fost achitată de un consorţiu format din compania Blue Diamond Estate SRL şi compania Autoplast Engineering SRL”, a declarat ministrul Economiei.
Ministrul Economiei a precizat atunci că, pe baza noului contract, activitatea Aversa va continua pe aceeaşi platformă, iar sute de oameni vor continua să aibă locuri de muncă. Potrivit procesului verbal al licitaţiei, adjudecatarul este obligat să continue activitatea de producţie tip Aversa (pompe şi piese de schimb marca Aversa) şi să aibă un număr de minimum 200 de salariaţi o perioadă de trei ani de la data adjudecării.
Aversa S.A., unul dintre cei mai mari producători de pompe din Europa, se află în procedură de faliment din data de 19 ianuarie 2012.
Scandal în plen pe proiectul Roşia Montană
Şedinţa de plen a celor două Camere ale Parlamentului în care urmează să fie înfiinţată comisia specială pentru analizarea proiectului de lege privind exploatarea de la Roşia Montană a început cu scandal, după ce deputaţii şi senatorii PDL au părăsit sala.
La începrerea şedinţei în sală se aflau 390 senatori şi deputaţi din totalul de 581.
Românii din străinătate au trimis în ţară peste două miliarde de euro în primele şapte luni ale acestui an
Românii care lucrează în străinătate au trimis în ţară, în primele şapte luni ale anului curent, puţin peste două miliarde de euro, suma menţinându-se la nivelul minim al ultimilor nouă ani, informează b1.ro. Cifrele din 2013 arată că ţările în care trăiesc mari comunităţi de români se confruntă în continuare cu criza economică şi cu un şomaj acutizat, nivelul economic fiind chiar mai mic decât în perioada 2009-2011.
Transferurile curente din străinătate către România, cu excepţia celor ale administraţiei publice – majoritatea efectuate de românii care muncesc peste hotare – au ajuns după primele şapte luni ale acestui an la 2,011 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României. Valoarea este cu aproape peste 8% mai mică decât cea înregistrată în primele şapte luni din 2012 şi la jumătate comparativ cu primul semestru din 2008, an în care remiterile au înregistrat un nivel maxim record.