25.6 C
Craiova
duminică, 24 august, 2025
Acasă Blog Pagina 240

Cişmea publică inaugurată sâmbătă la Râmnicu Vâlcea

0

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu va inaugura sâmbătă dimineaţa, la ora 10:00, cişmeaua publică Sfântul Andrei de lângă biserica cu hramul Apostolului din strada Morilor, intersecţie cu strada Izvorului. Investiţia primăriei municipiului a fost cerută în repetate rânduri de numeroşi locuitori din zonă, care vor folosi în continuare, dar în condiţii civilizate, sursa de apă naturală de acolo. „Îi aştept pe toţi râmnicenii sâmbătă, 30 noiembrie, la ora 18:00, în Scuarul Mircea cel Bătrân, pentru ca împreună, sub semnul Sfântului Ocrotitor al României, Sfântul Andrei, să dăm startul sărbătorilor acestei ierni şi să aducem lumina în oraşul nostru”, este invitaţia adresată locuitorilor municipiului de edilul-şef.

Parlamentul a amânat majorarea pensiilor de gradul I, dar a aprobat mărirea indemnizaţiile aleşilor locali

0

Parlamentul a decis astăzi amânarea majorării pensiilor de grad I, informează b1.ro. Senatorii au adoptat însă iniţiativa legislativă care prevede majorarea indemnizaţiilor primarilor, viceprimarilor, a preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene. Propunerea iniţiată de liderului senatorilor liberali, Puiu Haşotti, a fost adoptată, prin vot electronic secret, cu 65 de voturi „pentru”, 40 de voturi „împotrivă” şi şase abţineri, prin vot electronic secret. Potrivit proiectului, cea mai mare indemnizaţie o va avea primarul general – 7.643 lei. Preşedinţii de Consiliu Judeţean vor avea indemnizaţii cu valori cuprinse între 6.578 şi 6612 lei, primarii de municipiu vor fi plătiţi cu 5.774 – 6.333 lei, în funcţie de categoria de oraş, iar primarii de comună vor avea indemnizaţii cuprinse între 3.331 şi 4.012 de lei.

Majorarea pensiilor de grupa I a fost amânată de comisia buget-finanţe întrucât Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu s-a pronunţat în legătură cu această măsură. Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a precizat, însă, că nu a afirmat niciodată faptul că FMI ar fi împotriva anulării majorării pensiilor. „Nu am comunicat niciodată cifra de 60.000. E greu de stabilit pentru că sunt dosare care trebuiesc depuse. Dintr-un calcul pe care l-am făcut la minister nu cred că vor depăşi 20.000”, a afirmat minstrul Muncii. „Ştim de grupa I. Există, grupa I nu are nicio legătură cu această inițiativă legislativă. Se referă la un grup de persoane care au lucrat în anumite domenii care au fost trecuți mai apoi la grupa a doua. S-a creat o discrimanre pe care trebuie să o reparăm”, a precizat Câmpeanu. „Noi avem bani în buget. Și am prevăzut o sumă de buget, calculată estimativ, dar la mijlocul anului are loc o rectificare bugetară. Ca ministru al Muncii susțin această inițiativă pentru că e vorba de o discrimanare. Modul și forma în care va fi reparată vor fi stabilite de Parlament”, a mai spus ea. „Ministerul muncii nu a fost de acord în 2012 pentru că nu aveam buget atunci. Nu am declarat că FMI e împotrivă. Nu m-a contactat nimeni de la FMI. E pueterea deplină a Parlamentului”, a subliniat ministrul Muncii.

Vizita de studii şi schimb de experienţă în cadrul proiectului „FPC eficient – Format, Performant, Calificat”

0

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 POSDRU/108/2.3/G/79455 „FPC eficient – Format, Performant, Calificat”.

În cursul lunii octombrie s-a desfăşurat vizita de studii în Spania la compania Hispalis de Formacion, partener transnational în cadrul proiectului „FPC eficient – Format, Performant, Calificat”. Vizita a fost menită să contribuie la schimbul de bune practici între beneficiarul local al proiectului, compania Global Commercium Development, partenerul naţional, Patronatul Naţional Român şi partenerul transnaţional, compania Hispalis de Formacion. La această vizită au participat toți cei 10 formatori care urmează să susțină activități de FPC, precum și alți experți din cadrul proiectului care au responsabilități legate de desfășurarea cursurilor de FPC.

Híspalis de Formación este o societate înfiinţată în anul 1997, dedicată promovării, dezvoltării şi realizării de studii şi analize, organizării şi realizării de cursuri şi programe formative, conferinţe, seminarii şi prezentarea de servicii profesionale (gestionarea şi prelucrarea datelor, expertize, evaluări, consultanţă, planificare tehnico-economică, în general, orice activitate de asistenţă în domeniul sectorului public privat). De asemenea, realizează studii de piaţă, chestionare, studii de opinie şi alte servicii independente de formare şi investigare profesională.

Compania are o istorie importantă şi o vastă experienţă în proiecte de consultanţă şi formare în diverse domenii, atât în plan naţional, cât şi internaţional. A organizat şi implementat peste 50.000 ore de formare profesională/ ocupaţională pentru şomeri şi peste 75.000 ore de formare continuă pentru angajaţi. Formează 11.000 de cursanţi anual şi lucrează cu peste 800 de experţi în educaţie, deţine o experiență demonstrată în managementul formării în diferite domenii ale cunoașterii, coordonând 450 de acțiuni de formare, se bazează pe Inovare şi TIC şi acţionează pe baza unui sistem riguros de calitate.

Vizita de studii la partenerul transnaţional a avut drept obiectiv schimbul de bune practici şi know-how în vederea actualizării programei, a instrumentelor şi metodologiilor de predare şi evaluare, în concordanţa cu standardele europene pentru programele aferente celor 4 tipuri de calificare oferite prin proiect.
În timpul vizitei, invitaţii au luat parte la seminarii organizate de partenerul transnaţional, având ca teme subiecte specifice domeniului formării:
– Noi tehnologii aplicate formării;
–  Instrumente de orientare profesională;
– Managementul Acțiunilor de Formare: Planificare și Execuție;
– Dezvoltarea imaginii și instrumente de comunicare : Caz practic țesătoria;
– Organizarea de activități complementare – vizite, seminarii și evenimente utile pentru meseriile filator, țesător, fabricare confecții din tricot și lucrător în piele;
– Selectarea profilurilor: lectori și cursanți;
– Perioada de practică în companii: tutorele de practică în sectorul textil;
– Rezolvarea incidentelor.

Pentru informaţii suplimentare puteţi contacta: SC Global Commercium Development SRL; Adresa: Str. Emanoil Porumbaru Nr. 79, Parter, Ap. 2, Sector 1, 011424, București, ROMÂNIA; Telefon: +40 31 805 24 00 – Fax: +40 31 805 24 01.
Pentru mai multe informaţii despre statutul, organizarea şi desfăşurarea proiectului FPC eficient – Format, Performant, Calificat – POSDRU/108/2.3/G/79455 – vizitaţi site-ul: http://www.globalcommercium.ro/_fpc-eficient/.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltare Resurse Umane 2007-2013, Axa prioritară 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul Major de Intervenţie 2.3 „Acces şi participare la formare profesională continuă”

 

 

Premierul Chinei şi-a încheiat vizita oficială în România

0

Premierul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze, Li Keqiang, a părăsit azi-dimineață România, fiind condus la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” de premierul Victor Ponta și de ministrul de Externe Titus Corlățean, informează Agerpres. La ceremonie a participat și ambasadorul Republicii Populare Chineze la București, Huo Yuzhen.

Victor Ponta l-a condus pe omologul său chinez până la aeronava Air China. Șeful Executivului chinez s-a aflat în perioada 25-28 noiembrie într-o vizită oficială în România, ca răspuns la invitația adresată de premierul Victor Ponta, la Beijing, în luna iulie 2013.

Premierul Li Keqiang a participat la București la cea de-a doua reuniune la nivel de prim-miniștri din Europa Centrală și de Est și China, precum și la Forumul Economic Europa Centrală și de Est — China. Li Keqiang a fost primit de președintele Traian Băsescu, s-a întâlnit cu președinții celor două Camere ale Parlamentului, Crin Antonescu și Valeriu Zgonea, și a rostit un discurs în plenul Parlamentului României.

La nivel guvernamental, cei doi premieri, Victor Ponta și Li Keqiang, au adoptat o Declarație comună privind aprofundarea cooperării bilaterale iar reprezentanți ai celor două guverne și ai mediului de afaceri au semnat o serie de memorandumuri de cooperare bilaterală în domeniile energie, sanitar-veterinar, industrial, societății informaționale și al culturii.

Deputaţii PDL şi PPDD au anunţat depunerea moţiunii simple „Descentralizarea USL, feudalizarea României”

0

Mircea Toader, liderul deputaţilor Partidului Democrat Liberal (PDL), a anunţat astăzi, în plen, depunerea moţiunii simple intitulate „Descentralizarea USL, feudalizarea României”, semnată de PDL şi Partidul Poporului Dan Diaconescu (PDD), informează b1.ro citând Mediafax. Viorel Hrebenciuc a precizat că Biroul permanent va decide dacă moţiunea va fi acceptată. „Noi am anunţat că dorim să facem o dezbatere pe descentralizare, motiv pentru care vă depunem moţiunea simplă ‘Descentralizarea USL, feudalizarea României’. Sper că, după ce rezolvăm problema bugetului, să facem o dezbatere reală pe această descentralizare, care trebuie cunoscută de toată România, cu ce îi ajută sau cu ce nu îi ajută pe cetăţeni”, a spus Mircea Toader.

Anunţul a fost făcut în şedinţa de plen în care se dezbate o altă moţiune a PDL şi PPDD – „Taxarea până la capăt. USL te vrea sărac”.

Bugetarii ar putea beneficia de zile libere care să lege Crăciunul şi Anul Nou de week-end

0

Guvernul va stabili zile libere de sărbători pentru bugetari, astfel încât să lege perioada liberă legală de Crăciun şi Anul Nou cu cea de week-end, iar zilele libere vor fi recuperate în ianuarie, a anunţat premierul Victor Ponta, citat de Mediafax. Bugetarii vor primi în acest an unele zile libere, deoarece cu primele „se stă mai prost”, Guvernul fiind obligat să se încadreze într-o anvelopă salarială într-un an în care a reîntregit toate salariile tăiate de fostul guvern, în 2010, a declarat premierul Victor Ponta. „Sunt nişte zile libere, cu primele stăm mai prost anul ăsta”, a spus Ponta.

Guvernul ar urma astfel să declare zilele de 27 decembrie 2013 şi 3 ianuarie 2014 drept zile libere. „O să discutăm în Guvern care vor fi zilele libere şi modul în care se recuperează în ianuarie în aşa fel încât să ţinem cont totuşi de realitate, că, dacă oamenii au liber miercuri şi joi, îi chemi vineri înapoi la serviciu ca să plece sâmbătă probabil că e destul de puţin funcţional”, a spus Ponta.

El a precizat că decizia va fi luată săptămâna viitoare, dar că instituţiile publice, inclusiv cele fiscale de colectare a taxelor şi impozitelor, vor funcţiona în acea perioadă.

Bugetul TVR, de 179.963.000 lei, adoptat în Comisii

0

Comisiile de buget-finanţe au adoptat, azi, bugetul Societăţii Române de Televiziune (SRTv), în cuantum de 179.963.000 lei, parlamentarii neacceptând însă majorarea de buget cerută de Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al instituţiei, pentru reluarea emisiei TVR în Republica Moldova.

Potrivit Mediafax, Claudiu Săftoiu a susţinut că este necesară suplimentarea bugetului propus (de 179.963.000 lei) cu 3.158.208 lei, pentru reluarea emisiei TVR în Republica Moldova. Săftoiu a spus că nu poate găsi resurse interne pentru acoperirea acestor cheltuieli, deoarece este o situaţie nouă, care nu a fost bugetată.

Reprezentanţii Guvernului nu au susţinut, însă, această propunere, fapt pentru care parlamentarii din Comisiile de buget-finanţe au respins amendamentul care prevedea suplimentarea bugetului TVR cu 3.158.208 lei.

Bugetul Societăţii Române de Televiziune pe anul 2014, în cuantum de 179.963.000 de lei, fusese avizat favorabil, pe 22 noiembrie, de Comisiile de cultură din Parlament, care au adoptat şi un amendament pentru suplimentarea acestei sume cu 3,1 milioane de lei, pentru reluarea emisiei TVR în Republica Moldova.

Bugetul de la stat al Societăţii Române de Televiziune pe anul 2014 este în creştere cu 3,18% faţă de anul în curs (174.410.000 lei).

Râmnicu Vâlcea: Surprins de camerele de supraveghere ale Primăriei în timp ce încerca să spargă o tonetă

0

http://www.youtube.com/watch?v=HOtUGCag2vA

Noaptea trecută, în jurul orelor 00.20, operatorul de serviciu al Sistemului de Supraveghere al Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin intermediul camerei video rotative amplasate în incinta Pieţei Centru, a constatat că  o persoană de sex masculin avea un comportament suspect, în sensul că încerca deschiderea unei tonete, dar se părea că forţează uşa metalică a acesteia.

A fost anunţat de îndată un echipaj mobil al Poliţiei Locale, care s-a deplasat la faţa locului, în vederea aplicării de măsuri specifice. Persoana surprinsă în flagrant a încercat să fugă, dar a fost reţinută şi imobilizată, iar în urma verificării s-a constatat forţarea unui spaţiu comercial din Bazarul Poiana, de la ieşirea din Piaţa Centru. A fost identificat ca fiind G. Constantin, în vârstă de 19 ani, domiciliat în  Râmnicu Vâlcea. Imaginile preluate au fost stocate, în scopul utilizării ca material probatoriu.

S-au anunţat şi organele de Poliţie Română, care au deplasat un echipaj în vederea preluării făptuitorului, pe bază de proces verbal de predare-primire.        

Preţul gazelor pentru populaţie va creşte la începutul anului viitor

0

Preţul gazelor pentru populaţie va creşte la 1 ianuarie cu 1%, nu cu 2%, cum este stabilit prin calendarul de liberalizare asumat faţă de FMI, întrucât România importă mai puţine gaze, a anunţat azi preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ, informează Mediafax. Pentru firme majorarea va fi de doar 1-2%, a afirmat Havrileţ la Focus Energetic. Guvernul s-a angajat faţă de FMI să renunţe la preţurile reglementate la electricitate şi gaze, termenul final fiind 2018. Conform acestui calendar, consumatorii vor cumpăra anual, în mai multe tranşe, energie şi gaze de pe piaţa liberă.

Bugetul aprobat al Camerei Deputaţilor, mai mare decât cel prevăzut iniţial

0

Comisiile de buget şi finanţe ale Parlamentului au adoptat astăzi bugetul Camerei Deputaţilor, în sumă de 235.385.000 lei, informează Mediafax.ro. Ininţial, în proiectul de buget pe 2014, Camera Deputaţilor avea alocată suma de 222 milioane de lei, dar forul legislativ şi-a aprobat un buget mai mare, în sumă de 235 milioane lei. Reprezentanţii Guvernului, Gheoghe Gherghina şi Liviu Voinea, au acceptat această majorare. Secretarul general adjunct al Camerei Deputaţilor, George Dumitrică, a precizat că acest buget permite acoperirea cheltuielilor până la finalul anului 2014 şi este unul „echilibrat, realist” şi include sumele necesare cadastrării clădirii Palatului Parlamentului. „Bugetul se ridică la nivelul anului 2013, calculat şi pentru cei 78 de parlamentari în plus”, a mai spus Dumitrică.