FC Caracal nu a debutat inca in noua editie de campionat, dar a inceput sa se „aclimatizeze“ cu minunatiile din celebrul oras. Numit antrenor principal in iunie, Nae Ungureanu afla din presa ca miine, la primul meci oficial al sezonului, ar putea sa fie pe liber! Antrenamentul de ieri al echipei a fost condus de „Rosu“, dar s-a aflat si Nicolo Napoli in „inspectie“ la Caracal, documentindu-se asupra conditiilor si a lotului actual. L-am chestionat ieri la prinz pe actionarul Paul Valuta asupra acestei situatii bizare.
– Cine este antrenor principal la FC Caracal?
– Deocamdata, antrenor este Nae Ungureanu, cel care a condus si astazi (ieri – n.r.) sedinta de pregatire a echipei, dar am avut niste negocieri cu domnul Napoli, iar astazi (ieri – n.r.) sau miine (astazi – n.r.) definitivam problema tehnicianului principal.
– Ce-i reprosati antrenorului Ungureanu dupa aproape doua luni de pregatiri? De ce-l demiteti cu citeva ore inaintea debutului in noul sezon?
– Nu este optiunea mea. Eu am si alti asociati la club, iar optiunea lor este diferita fata de a mea. Personal, as merge pe mina lui Ungureanu, dar trebuie sa ascult si de ceilalti actionari.
– Sinteti actionarul majoritar, aveti cuvintul hotaritor!
– Da, sint actionarul majoritar, dar asta nu inseamna ca eu sa impun dictatura la club!
– Bine, dar cine v-a impus acest antrenor, Napoli, cu o zi inainte de inceperea campionatului? Nu avem nimic impotriva antrenorului italian..
– Nu vedeti ca la Steaua s-a produs schimbarea cu vreo doua zile inainte de campionat?
– Simbata (miine-n.r.) este prima etapa. Cine va fi antrenorul echipei FC Caracal?
– Ma credeti sau nu, dar nici eu nu stiu acum numele antrenorului principal! Oricum, indiferent de situatie, Cristescu ramine antrenor secund.
– Totusi, cind avem un raspuns clar?
– Eu trebuie sa ma duc astazi (ieri – n.r.) in Moldova si revin miine (astazi – n.r.). Cred ca atunci o sa stau la masa tratativelor inca o data si o sa pot spune mai multe.
– Cu Ungureanu ati vorbit, i-ati comunicat despre aceste negocieri cu Napoli?
– Nu, nu m-am intilnit… Urma ca astazi (ieri – n.r.) sa merg la Caracal, dar n-am apucat. V-am spus, ma pregatesc sa plec spre Moldova.
„Nu stiu numele antrenorului“
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

