Este foarte greu sa scrii articole atunci când cititorii tai sunt mai inteligenti si scriu si mult mai bine decât tine. Iau la intâmplare si fara intentie de ierarhizare cazul d-lui Valgor, care, pe marginea articolului meu de sâmbata, prezinta comentarii interesante si pline de continut, intr-o exprimare impecabila. Intr-un comentariu la alt articol, acelasi cititor isi exprima dorinta legitima ca ziaristii sa declare pentru cine scriu. Ma conformez acestei dorinte si va declar, d-le Valgor, ca eu scriu pentru mine, pentru a ma convinge ca nu m-am ramolit de tot; chiar daca nu prea reusesc sa ma conving pe deplin. Faptul ca unii cititori se sacrifica si-mi citesc articolele ma onoreaza; si daca fac si comentarii pe marginea lor, ma fac fericit… De fapt, eu nu sunt ziarist, ci un simplu cetatean, la fel ca dv., care, in plus, are iluzia de a crede ca spune lucruri cât de cât interesante; lucru, evident, fals. Conform uzantelor la moda, ar trebui sa urmeze declaratii despre obiectivitatea si impartialitatea mea, despre imaculata mea existenta in perioada comunista etc. Sa fim sinceri; fiecare este robul propriilor convingeri si nu poate fi complet obiectiv; totul este ca masura subiectivismului sa fie rezonabila si ca ea sa nu fie umbrita de uri sau prejudecati. Toti cei care am trait in comunism ne-am murdarit, mai mult sau mai putin; ceea ce este important este gradul de murdarire si mai ales ca ea sa nu provina din raul facut altora. Dl Valgor spune ca, daca ne rezumam doar la discutii despre situatii cunoscute si rascunoscute, nu facem mare lucru pentru imbunatatirea lucrurilor si ca schimbarea reala ar trebui sa inceapa din noi. Sunt de acord ca acest lucru este esential si am mai spus-o si eu. Ca fost dascal, stiu cât e de greu sa formezi un copil, care vine in clasa intâi fara a avea o formatie finisata; dar ce greu trebuie sa fie sa formezi un adult. De fapt, trebuie sa-l deformezi. Si eu „comit“ analize, pretins competente, dar astept ca altii sa actioneze. De fapt, nici nu stiu ce-as putea face, nefiind implicat in politica. Necesitatea de a transforma cetateanul inert intr-unul responsabil este importanta, chiar si in democratiile avansate. De aceea, discutiile, chiar la gard sau pe marginea santului, sunt elemente pregatitoare, utile. Nu ma intereseaza in mod special nume sau partide; tâmpeniile sunt cam aceleasi peste tot. Ma intereseaza ideile generale si, daca se poate, principiile. Dl Valgor are dreptate ca trebuie sa ne axam mai mult asupra timpului de azi; dar ca sa putem cunoaste defectiunile lui, pentru a incerca sa le amelioram, trebuie sa cunoastem cum s-a ajuns aici, adica si trecutul. As ridica mai jos câteva probleme, la care va invit pe dv. sa gasiti raspunsul; si sa-mi spuneti sincer daca ati putea gasi un raspuns fara a cunoaste putin trecutul, cel recent, evident. Aflam mereu despre fostii informatori ai Securitatii infiltrati in media. In plus, in guvernarea trecuta, ofiteri SRI au lucrat in anumite redactii sub acoperire, iar statul a finantat masiv unele ziare. E rau, e bine? Cui folosesc aceste lucruri? Cetateanului?
Parlamentul s-a opus permanent unor actiuni precum cea privind integritatea morala si, mai ales, initiativei de a deconspira cât mai multe dosare ale Securitatii, in special ale celor care privesc oamenii politici. E rau, e bine? Cui foloseste ascunderea adevarului? Cetateanului? Nu cumva scuza ca astfel de desecretizari pot dauna sigurantei statului trebuie citita invers? Adica, nedesecretizarea ar aduce prejudicii statului?
E rau sau e bine ca acum, pentru prima oara, CSM face niste inspectii in provincie si gaseste un numar imens de dosare prafuite, toate privind prezumtivi infractori cu gulere albe? E rau sau e bine ca acum organismele europene vin sa spuna ca independenta magistratilor nu-i absolva de raspunderea greselilor comise, chiar atunci când se pretind neintentionate?
E bine sau e rau ca autoritatile europene felicita tocmai acele persoane care sunt tinta continua a atacurilor din presa, mergându-se uneori pâna la o obsesiva ura maladiva? Cui foloseste faptul ca acolo unde Europa lauda românii scuipa?
Sa fie toate acestea semnul inceputului sfârsitului acelui tip de societate pe care credeam ca am eliminat-o? Cred ca asa este. De aceea zvârcolirea celor care stiu ca deschiderea dosarelor sau pierderea calitatii de parlamentar i-ar duce acolo unde merita. Dar are dreptate dl Valgor; depinde de noi.
Poate, departe de tema propusa, as vrea sa fac, in incheiere, un mic comentariu, instigat si de actiunea aceea cu „Mari români“. Ieri am fost la inmormântarea sotiei unui fost vecin, profesorul Petica. Dupa 56 de ani de casnicie, doamna a obosit si a plecat sa se odihneasca. Au trait impreuna 56 de ani fara sa se certe, intre ei sau cu altcineva. N-au facut rau la nimeni. Atât timp cât doamna mai putea merge, se plimbau tinându-se de mâna. Nu sunt mari români, dar sunt români adevarati. Nu idealizez; nici inainte viata n-a fost usoara, dar a fost mai normala.
