Un nenorocit, un impostor, diavolul în persoană. La 30 de ani de la moartea sa, pe 4 mai 1980, Tito a fost dat uitării.
Iosip Broz Tito a fost liderul celei de-a doua federaţii Iugoslavia, care a existat ca stat suveran şi independent între 1943-1991, jucând un rol major în organizarea mişcării antifasciste Partizanii Iugoslaviei, oponenta făţişă faţă de hegemonia sovietică europeană şi mondială şi fondarea şi promovarea Mişcării ţărilor nealiate. La 40 de ani de la moartea sa, ţara sa, acum împărţită în mai multe state copleşite de datorii, îl reneagă. Acest lucru se întâmplă chiar şi în Bosnia, în munţii unde s-a născut mitul partizan. La fel stau lucrurile şi în Serbia, în ciuda faptului că mulţi dintre locuitori duc dorul răposatei Iugoslavii. Această renegare se simte însă mai ales la Belgrad, fosta capitală iugoslavă, epicentru disoluţiei care a „explodat“ la zece ani după moartea celui cunoscut drept Mareşalul Tito. Pelerinajele în masă la mausoleul din “Casa Florilor“ din cartierul Dedinje s-au terminat, iar în Serbia unele statui au început să fie înlăturate din pieţe, străzile care îi purtau numele au fost rebotezate, iar văduva Jovanka a rămas uitată într-o casă învechită. Josip Broz, cine e omul ăsta? Însă acum, mai-marii de la putere nu se limitează la a-l ignora, ci, mai mult, încurajează denigrarea. Acum ziarele dedică pagini întregi lui Draza Mihajlovic, un duşman declarat al lui Tito şi liderul naţionaliştilor sârbi în al doilea Război Mondial, iar pelerinajele se fac mai ales la mormântul lui Slobodan Milosevic, fostul lider care a murit în arestul Tribunalului de la Haga. Oamenii vin aici, cu lumânări aprinse, pentru a aduce un omagiu celui care a împins Serbia spre dezastru.
Nostalgie după trecut
Poporul duce dorul acelor timpuri, „când Dumnezeu a coborât pe pământ“, când Iugoslavia era singura ţară comunistă, sinonim a unei vieţi lipsite de griji. „Clasa medie a dispărut, iar bătrânii s-au pomenit că vremurile noi le-au luat tot ce aveau, ca atare îi duc dorul lui Tito. Însă, pentru adolescenţi, Tito este doar un nume pentru careurile de cuvinte încrucişate“, comentează scriitorul Dragan Velikic. Însă, denigrarea fondatorului Slaviei de Sud vine de la noua nomenclatură, nu de la popor. „Era un croat“, spun ei, şi nu contează că a locuit toată viaţa la Belgrad. Restul derivă de la acest „păcat etnic“: „Era un tiran plin de vile“, un fan al „ţigărilor scumpe“, un iubitor al masezelor, care pe atunci nu se numeau încă „dame de companie“. Unii îi pun sub semnul întrebării chiar şi anagrama, considerându-l un mitoman. Potrivit acestora, Tito nu era fiul unui ţăran croat şi al unei slovene, ci al unui imigrant polonez care şi-a schimbat identitatea. De aici, lucrurile au degenerat şi, mai nou, se vorbeşte despre o avere de două miliarde de dolari pe care Tito ar fi lăsat-o într-o bancă elveţiană şi despre faptul că Jovanka nu a primit nici acum paşaportul, pentru a o împiedica să pună mâna pe bani. Indiferent de speculaţii, cert este că politicienii aflaţi acum la putere în Serbia se tem de numele lui Tito şi chiar de umbra acestuia. Iar de ceva vreme, această umbră şi-a făcut resimţită prezenţa exact la Belgrad, prin intermediul nepotului care îi poartă numele, Josip, de 63 de ani, fiul lui Zarko, fiul cel mare al Mareşalului. De când noul Broz, căruia i se spune Joska, a decis să intre în politică şi a strâns 10.000 de semnături pentru a se prezenta la alegeri, au apărut problemele. Ceea ce Tito junior reprezintă şi spune dă dureri de cap politicienilor, într-o ţară unde 15% din populaţie nu are are un loc de muncă.
Cafeneaua Tito
În Sarajevo există o cafenea Tito cu tot felul de elemente care amintesc de existenţa fostului mareşal. Orologiul este oprit la ora şi ziua morţii marelui dispărut pe 04.05.1980.
