20.1 C
Craiova
sâmbătă, 27 iulie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriReabilitarea Clinicii de Oncologie s-a încheiat. Urmează construcţia unei clinici de Oncopediatrie

Reabilitarea Clinicii de Oncologie s-a încheiat. Urmează construcţia unei clinici de Oncopediatrie

Proiectul de reabilitare a clădirii în care funcţionează Clinica de Oncologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, realizat de Consiliul Judeţean Dolj cu fonduri europene, a ajuns la final. Obiectivul investiţiei a constat în renovarea de la roşu a unei clădiri din anul 1971 şi dotarea acesteia la standarde actuale, cu două lifturi exterioare, paturi şi mobilier nou, un proiect în valoare de 17 milioane de lei.

Autorităţile locale au marcat momentul printr-o vizită de lucru a preşedintelui CJ Dolj, Cosmin Vasile şi a primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, la care au participat şi reprezentaţi ai autorităţilor centrale: ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, Adrian Câciu, şi ministrul economiei, Radu Oprea.

Saloane cu băi proprii şi lift cu o capacitate de 53 de persoane

Clinica de Oncologie va fi în scurt timp redată echipei medicale şi pacienţilor, după transferarea aparaturii şi a întregului mobilier şi sterilizarea spaţiului. În urma lucrărilor de reabilitare, fiecare salon va avea paturi noi şi baie proprie, iar la fiecare nivel va exista o baie special amenajată pentru pacienţii cu dizabilităţi. Clădirea dispune şi de două lifturi cu o capacitate de 4 tone şi 53 de persoane.

„Este un moment foarte important pentru Consiliul Judeţean Dolj. Clinica de Oncologie este un obiect de primă importanţă pentru ceea ce înseamnă investiţiile în sănătate ale CJ Dolj. Ştim cu toţii în ce stadiu se afla clădirea în urmă cu câţiva ani. Ne-am dorit ca această clinică a Spitalului Judeţean să fie adusă la standarde europene, pentru ca pacienţii să poată fi trataţi foarte bine. Este o investiţie cu fonduri europene, am accesat 17 milioane de lei prin Programul Operaţional Regional şi am reabilitat o clădire care era degradată pentru a o putea reda spitalului”, a transmis preşedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.

Clinică de oncopediatrie şi centru pentru tratarea cancerului, la Craiova

Vasile a anunţat că următorul pas este construirea unei clinici dedicate micilor pacienţi afectaţi de cancer, în spate, legată de clinica de radioterapie şi clinica de oncologie, astfel încât proiectul pentru pacienţii oncologici să fie întregit şi, apoi, la Craiova să poată fi înfiinţat un centru pentru tratarea cancerului.

„Reabilitarea acestei clinici vine în continuarea unui proiect mai vechi. Împreună cu Spitalul Judeţean, a fost achiziţionat prin Banca Mondială un accelerator de ultimă generaţie pentru Clinica de Radioterapie. Am finanţat prin fondurile CJ reabilitarea buncărului unde se află aparatul şi avem vârful de gamă în acest moment pentru tratamentul de radioterapie. Vom completa investiţia printr-un proiect deosebit de important. În spatele clădirii, legată de clinica de radioterapie vom construi o clinică de oncopediatrie, cu fonduri prin Programul Naţional de Investiţii în Sănătate”, a menţionat preşedintele CJ Dolj.

Autorizaţia de construcţie pentru Clinica de Oncopediatrie a fost eliberată luna trecută

Autorizaţia de construcţie a fost eliberată luna trecută, conform spuselor acestuia, iar în această lună vor fi scoase la licitaţie lucrările de execuţie. Este vorba despre un proiect de 31 milioane de euro, o clădire P+5.
„Avem deja depusă documentaţia la Minister pentru a înfiinţa la Craiova un centru pentru tratarea cancerului. Este o dorinţă a noastră să avem un astfel de centru la Craiova pentru că, din păcate, această maladie afectează din ce în ce mai multe persoane. Este un proiect ambiţios, suntem printre primii cu proiectul pregătit”, a adăugat Cosmin Vasile.

În 2023 POR şi PNRR CJ a semnat contracte de 200 milioane de euro.

Primarul Lia Olguţa Vasilescu a ţinut să semnaleze că „în ultimii ani, Primăria şi CJ nu ratează nicio axă de finanţare în ceea ce priveşte sănătatea. Am putut să modernizăm de la an toate spitalele pe care le-am avut în subordine. Spitalul Judeţean s-a transformat în ultimii ani, iar la ora actuală putem să ne mândrim cu spitalele Primăriei. Mai avem şi alte investiţii în domeniul sănătăţii care se vor închide până la final de an”.

Adrian Câciu: „Doljul, pe primul loc la absorbţia de fonduri europene”

Adrian Câciu, ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, a precizat că 210 unităţi la nivel naţional au trecut prin proces de reabilitare, modernizare, eficienţă energetică şi majoritatea au fost finanţate cu fonduri europene.

„Este important ca autorităţile locale să înţeleagă că serviciile publice de sănătate nu sunt puse la dispoziţie de statul român doar de la nivel central, este nevoie de implicare accentuată a reprezentanţilor autorităţilor locale, iar în acest sens ţin să felicit municipiul Craiova şi CJ Dolj, care sunt un exemplu despre ce înseamnă să foloseşti fiecare resursă financiară şi să o direcţionezi către o investiţie care să conducă la un serviciu mai bun pentru cetăţean”, a declarat acesta la Craiova.
Câciu a mai spus că, deşi în perioada 2014-2020, Doljul a fost pe locul 5 în materie de contractarea a investiţiilor, cu 2 miliarde de euro, a fost lider în privinţa absorbţiei. „Abnegaţia celor care au contractat aceste proiecte, fie autorităţi publice locale, fie mediul de afaceri, a dus Doljul pe locul I la absorbţia acestor fonduri, cu un grad de absorbţie de 98%, devansând Bucureştiul, Ilfovul, Constanţa, unde, deşi s-au contractat multe proiecte, nu s-au realizat.”

Sănătatea ar urma să beneficieze de investiţii de 5 miliarde de euro în următorii 3 ani

La acest moment, municipiul Craiova are derulare şi în curs de depunere proiecte de peste un miliard de euro, a mai specificat ministrul proiectelor europene. Câciu a adăugat că sănătatea va beneficia de investiţii de 5 miliarde de euro în următorii trei ani prin Programul Naţional de Investiţii în Infrastructura Spitalicească şi prin fonduri PNRR sau alte fonduri aflate la dispoziţia Ministerului Sănătăţii.

Ministrul a făcut apel la autorităţile publice locale să valorifice acest context întrucât „cetăţenii nu vor căpăta sau nu îşi vor recăpăta încrederea în noi decât dacă livrăm şi timpul livrării a venit”.

Ministrul Economiei, Radu Oprea, a luat şi el cuvântul pentru a felicita administraţia locală pentru investiţii, făcând însă referire la modelul de bună practică pentru turism.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS