Știri de ultima orăLocalDoljElectrocentrale Craiova încheie luna cu licitații de peste 5 milioane de lei

Electrocentrale Craiova încheie luna cu licitații de peste 5 milioane de lei

Electrocentrale Craiova a continuat și luna aceasta să lanseze licitații pentru reparații și alte servicii necesare funcționării companiei, a căror valoare estimată depășește 5 milioane de lei.

Electrocentrale Craiova este campioană la licitații, pe care le organizează pe bandă rulantă, atât pentru reparațiile necesare instalațiilor, cât și pentru serviciile de care are nevoie pentru a funcționa. Numai luna aceasta, compania are în desfășurare patru licitații, a căror valoare estimată se ridică la 5.056.881,84 lei, fără TVA.

Serviciile de transport persoane, de descărcare a cărbunelui și de pază așteaptă ofertanții

Trei dintre cele patru licitații lansate luna aceasta se referă la diverse servicii necesare în cadrul societății. Primul contract scos la licitație vizează serviciul de transport al persoanelor la și de la locul de muncă, în cadrul Societății Electrocentrale Craiova SA. Acesta are o valoare estimată de 170.140 de lei, fără TVA, și se referă la o perioadă de șapte luni.

Pentru transportul salariaților, Electrocentrale Craiova SA are în vedere utilizarea a trei vehicule: două pentru traseul RT1 și unul pentru traseul RT2. Fiecare vehicul trebuie să aibă cel puțin 17 locuri, iar cele două trasee includ opriri în mai multe zone din Craiova și în localitățile din apropiere.

Descărcarea cărbunelui depășește 1,5 milioane de lei, în șase luni

A doua licitație vizează serviciile de descărcare a cărbunelui, iar valoarea estimată a contractului este de 1.544.630,56 lei, fără TVA.

Electrocentrale Craiova SA caută servicii pentru descărcarea cărbunelui din vagoane, operațiune realizată pe o estacadă supraterană cu două fire de descărcare. Cărbunele este adus de la unități miniere, în vagoane speciale, iar descărcarea trebuie efectuată continuu, 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână. Pe fiecare fir al estacadei pot intra cel mult 40 de vagoane. Activitatea presupune conectarea vagoanelor la instalația de aer comprimat, manevrarea mecanismelor de deschidere a ușilor, operarea instalației de descărcare și curățarea vagoanelor de cărbunele rămas pe pereți și pe podea. Sunt prevăzute și operațiuni de curățare a grătarelor estacadei, a pasarelelor și a boghiurilor vagoanelor.

Pentru descărcarea cărbunelui este prevăzut personal organizat în trei schimburi. Potrivit centralizatorului din anexă, pentru perioada 20 octombrie 2026 – 31 martie 2027 sunt prevăzuți cinci descărcători pe schimb, în trei schimburi de câte opt ore. Documentul menționează, de asemenea, opt muncitori necalificați și un conducător de formație, fiecare într-un singur schimb. Pentru perioada 1 ianuarie – 31 martie 2027 apare un centralizator separat, cu un necesar de personal și un număr de zile de lucru diferite.

Caietul de sarcini include și activități de întreținere a spațiilor din incinta societății. Personalul necalificat destinat Secției Chimice trebuie să efectueze lucrări precum tunderea gazonului, toaletarea pomilor, amenajarea spațiilor verzi și îndepărtarea vegetației. Sunt menționate suprafețe de aproximativ 10.000 mp pentru anumite circuite interioare și exterioare și de aproximativ 30.000 mp pentru circuitele de transport hidromecanic, șlam dens și recirculat.

Perioada de prestare a serviciilor este de șase luni de la emiterea ordinului de începere, cu posibilitatea prelungirii până la epuizarea sumei alocate în contract.

Serviciile de pază pentru un an vor costa peste 2,7 milioane de lei

O altă licitație vizează achiziția de servicii de pază pentru bunurile și obiectivele Societății Electrocentrale Craiova SA. Valoarea estimată a contractului este de 2.733.192 de lei, fără TVA.

Potrivit documentației, serviciile sunt prevăzute pentru o perioadă de 12 luni și presupun asigurarea a minimum nouă posturi de pază: unul fix și opt mobile. Necesarul estimat este de 82.824 de ore de pază. Personalul va asigura protecția obiectivelor și a bunurilor societății, controlul accesului în incintă și prevenirea unor incidente precum furturile, pătrunderile neautorizate, distrugerile sau actele de sabotaj.

Prestatorul va trebui să asigure personal calificat, precum și mijloacele tehnice necesare desfășurării activității. Printre echipamentele prevăzute se numără bastoane de cauciuc, lanterne, mijloace de comunicare și echipamente de protecție. Totodată, firma va avea obligația să monitorizeze activitatea agenților și să raporteze incidentele, conform cerințelor din caietul de sarcini.

Documentația prevede și verificarea modului în care sunt respectate atribuțiile de pază, inclusiv prin controale efectuate împreună cu reprezentanții beneficiarului.

Reparații de peste 600.000 de lei la 18 concentratoare de praf de cărbune

A patra licitație a Electrocentrale Craiova, aflată în desfășurare luna aceasta, vizează repararea a 18 concentratoare de praf de cărbune. Compania a estimat costul contractului la 608.919,28 lei, fără TVA.

Dintre cele 18 concentratoare, 12 sunt amplasate la cazanul K1, iar șase la cazanul K2. Lucrările presupun înlocuirea mai multor componente și montarea pieselor necesare pentru readucerea echipamentelor în stare de funcționare. Concentratoarele au rolul de a dirija praful de lignit către arzătoarele cazanelor. Potrivit caietului de sarcini, reparațiile trebuie realizate în termen de 30 de zile calendaristice de la emiterea ordinului de începere și predarea amplasamentului, iar garanția tehnică este de minimum 12 luni de la punerea în funcțiune.

Așadar, Electrocentrale Craiova continuă să se pregătească pentru sezonul rece, iar licitațiile lansate luna aceasta reprezintă doar o mică parte dintre achizițiile realizate de companie în acest an. Rămâne de văzut dacă reparațiile și serviciile contractate vor contribui la menținerea instalațiilor în parametri normali de funcționare, astfel încât craiovenii să nu mai rămână fără căldură în sezonul rece.

Citește și: Marile fabrici din România care au dispărut și au lăsat orașe întregi fără o parte din identitatea lor


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS