Știri de ultima orăActualitatePremierul Luca Niculescu anunță măsuri pentru siguranța în școli: toleranță zero față de violență și sprijin psihologic pentru elevi

Premierul Luca Niculescu anunță măsuri pentru siguranța în școli: toleranță zero față de violență și sprijin psihologic pentru elevi

Siguranța elevilor și a profesorilor este o prioritate pentru Guvern, iar autoritățile pregătesc un plan de acțiune care vizează prevenirea violenței în școli, prezența activă în zonele unităților de învățământ și acordarea de sprijin psihologic acolo unde este nevoie. Anunțul a fost făcut de premierul Luca Niculescu, după preluarea mandatelor de către noua conducere a Ministerului Educației.

Premierul a participat la ceremonia de preluare a mandatului de către noul ministru al Educației, Sorin Costreie, și de către ministrul delegat pentru învățământul preuniversitar, Sorin-Gabriel Ionescu. Totodată, acesta i-a mulțumit fostului ministru Mihai Dimian pentru activitatea depusă și le-a urat succes noilor membri ai echipei ministeriale.

„Dincolo de predarea ștafetei, am pus pe masă urgențele care nu mai suportă amânare, în special măsurile necesare în fața recentelor drame din școli”, a transmis Luca Niculescu într-o postare pe Facebook, potrivit News.ro.

Plan pentru prevenirea violenței în școli

Șeful Guvernului a subliniat că siguranța elevilor și a cadrelor didactice reprezintă o prioritate care nu poate fi negociată. Pentru prevenirea incidentelor, autoritățile au în vedere un plan elaborat împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, reprezentanții părinților, asociațiile de psihologi și cadrele didactice.

Măsurile anunțate includ:

  • prezență activă și preventivă în zonele școlare;
  • toleranță zero față de violență și față de portul de arme albe;
  • sprijin psihologic real în fiecare școală în care este necesar.

„Siguranța elevilor și a profesorilor este linia roșie de la care nu ne abatem”, a afirmat premierul, care a adăugat că școala românească trebuie să redevină un spațiu al siguranței și al respectului.

Programele pentru elevii vulnerabili, menținute printre priorități

Pe lângă măsurile de siguranță, Guvernul își propune să continue și să extindă programele destinate elevilor vulnerabili, precum „Masă sănătoasă” și „Școală după școală”.

Premierul a anunțat, de asemenea, că autoritățile urmăresc corectarea treptată a problemelor legislative din trecut, prin dialog cu profesorii și sindicatele.

Digitalizarea educației și introducerea RO Wallet

Un alt obiectiv prezentat de Luca Niculescu este digitalizarea educației, pe care o consideră esențială pentru reducerea decalajelor, simplificarea procedurilor administrative și pregătirea elevilor pentru economia viitorului.

În acest context, premierul a făcut referire la implementarea RO Wallet, portofelul digital care ar urma să faciliteze accesul la documentele școlare și să simplifice relația dintre părinți, elevi și instituțiile de învățământ.

Mesajul transmis de premier pune accent atât pe prevenirea violenței și protejarea comunităților școlare, cât și pe continuarea programelor sociale și modernizarea sistemului de educație.

Citește şi: Rată de promovare de 98,4% la concursul pentru directorii de școli din Dolj. 32 de candidaţi au luat nota 10

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS