22 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Acţiuni de prevenţie în zona unităţilor şcolare

Dolj: Acţiuni de prevenţie în zona unităţilor şcolare

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Dolj, dar și polițiști de proximitate de la Secțiile de Poliție Urbane din Craiova au desfășurat, ieri, 15 activități informativ – preventive în unități de învățământ.
Prin activitățile de ieri s-a urmărit prevenirea şi combaterea faptelor antisociale ce se pot comite în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, totodată, prin recomandările și discuțiile dintre polițiști și elevi s-a avut în vedere și pregătirea antiinfracțională și antivictimală. De asemenea, au fost prezentate mai multe aspecte referitoare la respectarea normelor sociale, dar și consecințele apelării în mod nejustificat al apelului unic de urgență 112.
Principalele activități au fost desfășurate de ofițerii Compartimentului de Prevenire care au fost prezenți la Colegiul Național Economic Gheorghe Chițu și de poliţiştii de proximitate din cadrul Secţiei 3 Poliţie, care s-au întâlnit cu elevii claselor a IX-a din cadrul Liceului Traian Vuia. La aceste două activități fiind prezenți zeci de elevi și cadre didactice.

Sfaturi pentru elevi:
– Dragi copii şi adolescenţi vă invităm să NU luaţi parte la fapte care contravin legii şi sunt considerate contravenţii sau infracţiuni.        
– În conformitate cu legea minorii cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani răspund penal într-o manieră diferenţiată.  
– Evitaţi disputele verbale,  persoanele irascibile şi nu vă implicaţi în scandaluri sau încăierări;
– Folosiţi un limbaj controlat, fără jigniri şi evitaţi pe cât posibil compania persoanelor cunoscute ca alcoolice;
– Nu vă faceţi singuri dreptate lovind adversarul! De la o palmă sau o îmbrânceală, victimă se poate dezechilibra şi lovi!
– Nu vă lăsaţi atraşi de aşa numiţi ,,prieteni”  în comiterea unor  infracţiuni  ale caror consecinţe pot fi grave !

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS