Câteva epistole adunate cu grijă de N. Iorga în paginile volumului „Scrisori de negustori“ dezvăluie aspecte din viaţa negustorilor olteni. Preocupările şi frământările comunităţii din secolul XIX, descrise în limbajul vremii aduc ceva din parfumul acelei perioade.
Prăvăliile, cărora li se zicea „bolţi“, în acea vreme, erau lipite una de alta, cu intermitenţe date de „ulicioare“ strâmte, de cel mult un metru, şi adăposteau mărfurile destinate muşteriilor. „Construcţiunea acestor prăvălii chiar când erau cu două caturi nu trecea cu mult peste banalul barăcilor construite «în paiantă» care nu urmăreau decât adăpostirea strict necesară a mărfurilor şi pentru care «taraba era totul»… Treptat, cel puţin până la finele secolului al XVIII-lea, tarabele pe care îşi expuneau mărfurile au fost înlocuite cu case şi prăvălii statornice în locuri anume fixate, pe liniile târgului de afară, pentru fiecare breaslă de negustori şi isnaf de meşteşugari“, se notează în volumul „Craiova: Cercetări istorice: Târgul Craiovei“, ce poartă semnătura lui Anastase Georgescu.
Negustorii acelor vremuri aveau mare grijă să satisfacă gusturilor clienţilor, dar să-şi dezvolte propriile afaceri, menite a le spori veniturile şi a le consolida poziţia în societate. Negustor Scarlat Stoenescu din Craiova scrie într-o epistolă datată 22 octombre 1819 lui Aman că a primit şi „teşchereaoa lui Aleco Mimi şi dă unt şi miere ce i-ai teslimatisit“, motiv pentru care trebuia să plătească „10.000 de ocă de unt pe lângă aceste 6000“.
Interesante erau şi informaţiile care circulau între negustori. N. Oltean Zamfirache Prisiceanu îi scria lui Dimitrie Aman într-o epistolă datată 4 aprilie 1820: „Pentru Medelnicer Măldărescu mă adresez că s’au întovărăşit cu vameşul Athanasachi: zic să facă negoţuri mari cu unt să strângă şi miere şi altele“.
Descriere care completează tabloul acelor vremuri
Evenimentele urbei îşi găsesc cu precădere locul în epistolele care circulau între negustori. Descrierile sunt interesante şi captivante, dovedind că fiecare eveniment îşi avea importanţa lui pentru a asigura buna desfăşurare a comerţului. „Craiova, 26 Mart. 1821…. Spun că să fi sculat Sărbi în picioare. Aicea oastea care au fost, s’au dus la Jitiian la mănăstire: au şi steaguri şi pânza steagului este în 3 feţe: 1/3 roşu, 1/3 vănăt, 1/3 alb. Aicea nu este niminea; aicea s’au strigat eri prin târg că tot negustori, Arnăuţi şi toţ cari au arme să meargă la ordiia cea mare împărătească la Jitiian şi să să scrie şi să să bată pentru patrida şi pentru lege, şi li să vor da leafa împărătească… Destule străji sînt, destule pe drumuri; nici până la Giorman nu poate omul merge fără de răvaş de străji una, al doilea, te desbracă. Vre o negustorie nu este să facă cineva, fiind oraş pustiu… Aicea spun că Alexandru Ipsilanti ar fi intrat cu 21.000 de Ruşi în Bucureşti…“.
Ziarele circulau peste tot în ţară, dar parcă mai valoroase erau informaţiile redate în epistolele negustorilor. Sava Ioanovici scria pe 6 mai 1824: „Să se trimeată ziarul Beobachter pentru spiţerul Leopold Koller“, continuând cu relarea: „Noi aici până acum, din mila Domnului, aveam mare linişte, iar în zilele acestea s’au cam întristat lumea din vestile ce au venit că împrejurul Bucureştilor la Ialomiţa, ar fi cu adevărat ciuma“.
Setea de cunoaştere era vie, aşa că din rândurile aşternute pe hârtie nu aveau cum să lipsească frământările fiecărui negustor, din orice zonă ar fi fost el. Aşa aflăm că viaţa pe Podul „Craiovi“ era animată de negustorii din „Ţara Muscălească“. Nicolae Iotta, într-o scrisoare din data de 25 aprilie 1826, nota: „Aici avem o sumă de negustori din Ţara Muscălească. Vinde mărgele, cercei, şi cumpără păr de porc şi pe Podul Craiovi numai gura lor se aude: zbiară şi beu. Că marfă au puţină. Astăzi, din pricina uniia muere, s’au bătut cu Turci pe pod, şi mai totdeauna au astfeli de intrigă la negustoriia lor. Sunt mai uniţi decât Ghighifţi de aici, că toţi au o marfă şi umblă grămadă. De cinstiţi, sunt oameni cinstiţi; nu fură şi ce beau, plătesc înnainte“.
De la problemele urbei la cele politice
Interesant este şi tabloul zugrăvit într-o altă epistolă, adresată lui C. Glogoveanu, în data de 22 ianuarie 1830: „Îmi scrii să-ţi vestesc vre un nou. Deocamdată, pă aici avem toate bune. Turci şi panduri de la Vărciorova, stricănd meterezu, au trecut în cetate, şi în locul lor în Vărciorova s’au pus paznici panduri de ai ţări noastre pe toată marginea Dunării; dăn partea Turcilor, nu este nicio împotrivire sau urmare supărătoare. Prin judeţe auzi că umblă şi alţi cercetători, ce’au venit dă la Bucureşti; pentru ce sînt veniţi şi ce urmiază, Domnul să-i ştiie. Dă la cinstire Săvărşitorul Divan am văzut porunci tipărite publicaţii către lăcuitori, una pentru vamă, că s’au hotărăt să nu mai fie vamă în ţară, nici prin sate, ci numai la graniţă, la sută trei lei. Aici este ştire că domnul Caimacanu are să viie pănă aici… Din gazeturile ce-mi vine, iată trimet dum. cele ce au articurile tractatului de pace: pă mine acum m’a ciracladisit cu meslehet nou să ţin comisiie pentru cărăţăniia molimi în tot judeţu…“.
Tablourile se conturează cu fiecare rând scris, ajutând călătorul prin lumi demult uitate să se mai bucure încă o dată de parfumul timpurilor apuse.
