32.9 C
Craiova
sâmbătă, 2 august, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjTrei răniţi şi zece intoxicaţi cu fum în explozia din Cărbuneşti

Trei răniţi şi zece intoxicaţi cu fum în explozia din Cărbuneşti

Panică şi groază ieri-dimineaţă în rândul locatarilor unui bloc din oraşul gorjean Târgu Cărbuneşti. O explozie care s-a produs la ora 6.10, într-un apartament situat la etajul I al blocului 23, de pe strada Trandafirilor, din Târgu Cărbuneşti, s-a soldat cu trei răniţi şi zece persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale ca urmare a intoxicaţiilor cu fum. De asemenea, locatarii din cele 20 de apartamente au fost evacuaţi, din cauza incendiului care a izbucnit la puţin timp după deflagraţie. Pentru intervenţia celor trei autospeciale trimise la faţa locului, a fost nevoie ca pompierii să întrerupă furnizarea gazelor, energiei electrice şi a apei pe scara respectivă. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, explozia s-a produs ca urmare a acumulărilor de gaze în apartamentul familiei Elena şi George Bâţu. Cei doi soţi au suferit arsuri de gradele II şi III şi au fost transportaţi ieri-dimineaţă, cu ajutorul unui elicopter al MAI, la Spitalul de Arşi din Bucureşti. Înainte de a fi preluaţi de elicopterul trimis din Capitală, starea de sănătate a celor două persoane arse a fost stabilizată la spitalul din localitate. Din fericire, fiul celor doi a scăpat teafăr şi a mers singur la Spitalul din Târgu Cărbuneşti pentru a fi consultat de medici.

Două apartamente, distruse complet

Potrivit primelor informaţii provenite de la echipa care început o anchetă la locul deflagraţiei, acumulările de gaze s-au produs în bucătăria apartamentului familiei Bâţu. În spaţiul respectiv, exista un aragaz racordat la reţeaua de gaze. În urma exploziei puternice, a izbucnit un incendiu care s-a întins cu repeziciune la celelalte camere ale apartamentului şi a cuprins şi apartamentul vecin, situat la acelaşi etaj. Intervenţia pompierilor care au folosit şi o scară pentru lucrul la înălţime a limitat pagubele, doar două dintre locuinţe fiind puternic afectate de flăcări. Potrivit reprezentanţilor administraţiei publice locale, în apartamentele respective nu se mai poate locui. Totodată, apartamentele de la etajele superioare s-au ales cu geamurile sparte de la căldura puternică şi cu o parte din ferestre distruse. De asemenea, şi uşile locuinţelor trebuie înlocuite.

Primăria a oferit cazare la Căminul liceului

Edilul din Târgu Cărbuneşti, Mihai Mazilu, a trimis echipe de muncitori de la primărie pentru a face curat în blocul afectat de explozie şi de incendiu şi pentru a mai recupera şi recondiţiona o parte din bunurile găsite la faţa locului. La aproximativ patru ore de la producerea evenimentului, scara a fost rebranşată la reţeaua de apă şi de electricitate. Pentru a putea reporni şi gazele, ieri a fost solicitată prezenţa la Târgu Cărbuneşti a unui specialist care urma să efectueze o expertiză. Aceasta viza inclusiv reţeaua de gaze din zonă şi gradul în care aceasta a fost afectată de explozie şi poate fi utilizată în continuare în condiţii de siguranţă pentru locatari. Mihai Mazilu a declarat că la Târgu Cărbuneşti a fost chemat şi un specialist în construcţii pentru a evalua starea imobilului şi dacă este sigur ca locatarii să revină în locuinţele din care au fost evacuaţi ieri-dimineaţă. Primăria le-a pus la dispoziţie familiilor din blocul 23 două camere a câte şase paturi fiecare, în Căminul liceului din localitate. Pe lângă cazare, familiile au avut posibilitatea să ia şi masa, la cantina unităţii şcolare.  

Pagube
de zeci de mii de lei

Primăria Târgu Cărbuneşti va face o evaluare a pagubelor produse de incendiul cauzat de explozie. Potrivit edilului Mihai Mazilu, pagubele sunt de nivelul zecilor de mii de lei. „Vom face o evaluare a pagubelor. Angajaţii de la 416 au mers să repare ferestrele la locuinţele afectate şi au făcut curat în apartamente şi în zonă. Două apartamente au fost distruse şi vom realiza o evaluare a pagubelor, care sunt de zeci de mii de lei. Cu mână de lucru sigur îi vom ajuta de la primărie şi să vedem cu materialele de construcţie. Vom discuta cu cineva din cadrul familiei pentru a vedea cu ce putem să îi ajutăm concret. Deocamdată, soţii Bâţu sunt în spital şi sperăm că totul va fi bine“, a declarat Mihai Mazilu, edilul din Târgu Cărbuneşti.

Neconformităţi
la instalaţia
de utilizare a gazelor

SC Distrigaz Sud Reţele a dat ieri publicităţii un comunicat de presă în care a făcut câteva precizări cu privire la explozia produsă la Târgu Cărbuneşti. Reprezentanţii Distrigaz susţin că explozia a fost cauzată de unele neconformităţi ale instalaţiei de utilizare a gazelor naturale: „Menţionăm că, în urma investigaţiilor tehnice efectuate de echipele Distrigaz Sud Reţele, nu au fost depistate scurgeri de gaze pe reţeaua de distribuţie în zona imobilului respectiv. Din primele cercetări, s-a constatat că explozia s-a datorat unor neconformităţi ale instalaţiei de utilizare a gazelor naturale. Pentru a evita asemenea evenimente, reamintim clienţilor noştri să nu modifice instalaţiile de utilizare a gazelor naturale. De asemenea, menţionăm faptul că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, întreţinerea, exploatarea şi repararea instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale revine în sarcina consumatorului, acesta fiind responsabil de buna lor funcţionare“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS