Ofiţerii BCCO Craiova au dispus începerea urmăririi penale pentru trei persoane din Craiova, după ce au prins în flagrant doi tineri în timp ce încercau să livreze ecstasy şi canabis.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Craiova – au dispus miercuri începerea urmăririi penale faţă de Bogdan Stoica, Andra Ghergulescu şi Mihail Petrişor, cei trei fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, precum şi pentru trafic de droguri de risc şi de mare risc. Conform anchetatorilor, doi dintre cei trei, Stoica şi Ghergulescu, au fost reţinuţi pentru 24 de ore în baza unei ordonanţe emise de procuror, iar joi au fost prezentaţi Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă. Magistraţii au admis propunerea şi au dispus arestarea preventivă a celor doi pentru 29 de zile, începând cu 7 august. Decizia judecătorilor a venit după ce procurorii DIICOT au adus probe solide care au demonstrat că inculpaţii s-au constituit într-un grup organizat, bine structurat, care se ocupa cu procurarea şi comercializarea de droguri de risc şi de mare risc, pe raza municipiului Craiova.
Droguri găsite în maşină
Ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, sub supravegherea unui procuror DIICOT, au organizat miercuri un flagrant, reţinându-i pe Stoica şi Gherculescu, care s-au întâlnit în parcarea unui bloc pentru a face o tranzacţie cu pastile ecstasy, care, după cum au stabilit anchetatorii în urma cercetărilor, trebuia să fie vândute cu 1.850 de lei. La percheziţia maşinii lui Stoica au fost găsite, ascunse sub un scaun, într-o pungă, aproximativ 25 de grame de fragmente vegetale uscate, de culoare verde – olive, despre care acesta a declarat în faţa poliţiştilor că este canabis, dar şi 50 de comprimate de culoare albă, având pe una din feţe inscripţia „eco“. În acelaşi automobil a mai fost găsit şi un cântar electronic, cu greutatea maximă suportată de 500 de grame, folosit, cel mai probabil, pentru porţionarea canabisului. Ulterior, poliţiştii au efectuat o percheziţie la domiciliul lui Stoica, unde au mai fost găsite 58 de pastile de ecstasy, un recipient din sticlă transparentă în care, la laborator, s-au evidenţiat urme de cocaină, precum şi o caserolă cu 14 grame de canabis. În poşeta Andrei au fost găsite două grame de canabis, 40 de euro şi 310 lei. Prin analizele de laborator efectuate, s-a stabilit că fragmentele vegetale găsite în autoturismul lui Stoica erau canabis.
Captură record
Cea mai mare captură de ecstasy a fost făcută în octombrie 2007, când ofiţerii BCCO Craiova au ridicat 1.124 de comprimate de ecstasy, un kilogram de canabis, 20 de grame de haşiş, cinci grame de cocaină şi două grame de speed. Atunci au fost reţinute opt persoane, printre care un asistent medical, un economist şi un gestionar. Trei persoane au declarat că nu au nici o ocupaţie, însă fac parte din MISA.

