Olăritul a făcut-o renumită în ţară şi în străinătate. Pentru ea, a învârti roata e cea mai frumoasă meserie şi, deşi e grea, aduce bani frumoşi.
Nu poţi să treci prin oraşul Horezu, judeţul Vâlcea, fără să nu auzi lumea vorbind de Maria Iorga, unul dintre marii meşteri olari care lucrează ceramică tradiţională. Are 58 de ani, locuieşte pe strada Olarilor, iar casa sa este decorată în interior şi pe exterior cu obiecte din ceramică. Deşi e de-abia ora 10.00, Maria Iorga e în atelierul de ceramică şi lucrează o farfurie. Ea povesteşte că dimineaţa, după ce termină treburile în gospodărie, se apucă de olărit. „Potrivesc aparatul pe muzică populară şi mă apuc de lucru“, mărturiseşte Maria, în timp ce mâinile ei modelează o farfurie pe roată.
Femeia provine dintr-o familie de olari din tată în fiu. „M-am apucat de olărit la zece ani, mai mult din joacă. Atunci am făcut prima farfurie. Nu a fost deloc greu, pentru că din joacă iese totdeauna ceva bun. De atunci am făcut mii de farfurii tradiţionale. Îmi amintesc şi acum de prima expoziţie de ceramică pe care am avut-o, la 17 ani, la Cocoşul de Hurez, care pe atunci se numea Ziua Recoltei. Asta e meseria mea. După părerea mea, cea mai frumoasă meserie e să fii olar. E şi grea, dar aduce şi câştig“, povesteşte Maria Iorga.
Pe vremea lui Ceauşescu, Maria a lucrat mulţi ani la Cooperativa Ceramică din Horezu. A făcut ceşti, oale, căni de apă şi vin, ulcioare. „Din meseria asta mi-am făcut de toate. Am crescut trei copii, care la rândul lor se ocupă cu olăritul. De la ei am un nepot şi cinci nepoate, care sunt pasionaţi de lut. Olăritul m-a făcut cunoscută şi am un nume“, se mândreşte Maria.
Obiecte cumpărate de regi şi preşedinţi
Când se apucă de lucru, Maria mai întâi pregăteşte pământul, apoi dintr-o bucăţică de lut modelează pe roată vasul, după care îl lasă la uscat. După ce se usucă, vasul e decorat, apoi e lăsat iar la uscat. Când e uscat bine, vasul se pune pe altă roată, unde i se face finisajul. După finisaj se pune la uscat, apoi la ars. La sfârşit se dă cu glazură şi se bagă la cuptor, să capete luciu.
Maria Iorga a participat la sute de târguri, iar acum lucrează cu Muzeul Satului şi Muzeul Ţăranului din Bucureşti, precum şi cu muzee din Timişoara, Cluj, Braşov, Constanţa, Satu Mare şi Baia Mare. A lucrat şi pentru export. În 1977 a trecut prima dată graniţa României, în Germania, în 1999 a fost în America, în 2000 în Suedia şi în 2001 în Austria. În prezent colaborează cu nişte francezi. „Am fost vizitaţi de oaspeţi de seamă. În urmă cu câţiva ani, a venit la noi regele Mihai cu regina Ana şi cu prinţesa Margareta. Au văzut atelierul de ceramică şi vasele lucrate. Le-a plăcut mult aici“, spune Maria.
Multe vase modelate de mâinile Mariei şi expuse la târgurile din ţară au fost cumpărate de personaje renumite. Farfurii pictate cu cocoşul de Hurez au fost cumpărate de Ceauşescu, Iliescu, Constantinescu şi Băsescu. Şi soţul Mariei, Gheorghe, e olar, dar el e mai mult plecat cu marfa prin ţară, la expoziţii.
