-4.5 C
Craiova
luni, 12 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăActualitateIlie Bolojan analizează azi cu vicepremierii bugetul, reforma administrației și a companiilor de stat

Ilie Bolojan analizează azi cu vicepremierii bugetul, reforma administrației și a companiilor de stat

La Palatul Victoria are loc astăzi, începând cu ora 12.00, o ședință de lucru a prim-ministrului Ilie Bolojan cu viceprim-miniștrii. Întâlnirea are ca scop discutarea priorităților guvernamentale pentru perioada următoare.

Printre temele centrale de pe agenda discuțiilor se numără bugetul de stat, reforma administrației publice și strategia pentru companiile de stat. Oficialii urmează să stabilească măsuri concrete pentru eficientizarea funcționării instituțiilor și optimizarea cheltuielilor publice.

La această întâlnire de lucrur ar urma să participe, date fiind funcțiile lor în Guvern: Marian Neacșu (viceprimier), Tánczos Barna (viceprimier), Oana Gheorghiuru (viceprimier), Cătălin Predoiu (viceprimier și ministrul Afacerilor Interne) și Radu Miruță (viceprimier și ministrul Apărării Naționale).

Anul 2025 s-a încheiat fără ca executivul condus de Ilie Bolojan să fie trimis în Parlamentat sau măcar să fi propus o schiță a bugetului pentru 2026.

Tot în 2026, este așteptată reforma administrației locale și centrale, amânată luni întregi, din cauza neînțelegerilor din coaliția de guvernare. În acest an, Guvernul ar trebui să facă reforma companiilor de stat. Guvernul urmează să decidă în decursul lunii ianuarie ce companii dintr-un total de 22 vor fi dizolvate, comasate ori restructurate.

Citește și: Un cioban s-a înecat într-un râu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS