12.3 C
Craiova
marți, 7 octombrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateINS: Românii au câştigat mai mult, dar au cheltuit şi mai mult

INS: Românii au câştigat mai mult, dar au cheltuit şi mai mult

Cele mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată că veniturile medii ale românilor au continuat să crească în primăvara acestui an. În trimestrul al doilea din 2025, o gospodărie a avut, în medie, venituri totale de 9.502 lei pe lună, adică 3.824 de lei pe persoană, notează Agerpres.

Cheltuielile au urmat același trend: 8.042 lei lunar pe gospodărie, respectiv 3.237 lei pe persoană, adică 84,6% din totalul veniturilor. Cu alte cuvinte, românii reușesc să pună deoparte, în medie, mai puțin de 16% din ceea ce câștigă.

Salariile, cea mai mare parte a veniturilor

INS arată că, în medie, veniturile bănești au fost de 8.928 lei pe gospodărie, iar veniturile în natură (produse proprii, hrană sau alte beneficii neplătite în bani) de 574 lei.

Salariile și alte drepturi de natură salarială au reprezentat cea mai mare parte a veniturilor – 69,1%, în creștere ușoară față de începutul anului.

La acestea se adaugă prestațiile sociale – pensii, indemnizații, alocații – care au avut o pondere de aproape 20% din total, și veniturile în natură, care au acoperit aproximativ 6%.

Decalaj între mediul urban și cel rural

Datele INS confirmă decalajul constant dintre mediul urban și cel rural. În orașe, o gospodărie câștigă, în medie, 11.091 lei lunar, cu 40% mai mult decât în mediul rural, unde venitul mediu este de aproximativ 7.800 lei.

La nivel individual, un locuitor din mediul urban are un venit mediu de 4.572 lei, față de 3.000 lei în mediul rural.

Structura cheltuielilor

Cheltuielile băneşti medii lunare au fost, în al doilea trimestru, de 7.580 lei pe o gospodărie, mai mari cu 5,3% faţă de trimestrul I 2025. Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării au fost consumul (cheltuielile băneşti de consum şi contravaloarea consumului uman din resurse proprii), de 4.779 lei lunar pe o gospodărie (59,4%), şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, taxelor, de 2.734 lei pe o gospodărie (34%).

Cheltuielile legate de producţia gospodăriei (cheltuielile băneşti de producţie şi contravaloarea consumului furajer din resurse proprii) au fost, în trimestrul II 2025, de 185 lei pe o gospodărie (2,3%). În mediul urban cheltuielile medii lunare pe o gospodărie au fost de 9.383 lei, mai mari de 1,4 ori decât în mediul rural.

Citeşte şi: Ameninţare cu dispozitiv exploziv, pe o stradă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS