Directorul general al Romatsa, Aleodor Frâncu (foto) şi-a prezentat demisia din funcţie, informează gandul.info. Actul de demisie vine la doar câteva ore după ce premierul Victor Ponta a anunţat, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute după prezentarea de către Gabriel Oprea a raportului privind accidentul aviatic produs luni în Munţii Apuseni, că va cere ministerului Transporturilor destituirea din funcţie a directorului general şi a directorului de operaţiuni ai Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian.
Şi directorul de operaţiuni al Romatsa, Bogdan Donciu, a solicitat eliberarea din funcţie, au declarat pentru Agerpres, surse din domeniu. „În acest moment are loc şedinţa Consiliului de Administraţie al companiei, unde se va decide eliberarea din funcţie a celor doi”, au precizat sursele citate.