Peste 200 de deţinuţi, inclusiv zeci de combatanţi islamişti, au fost eliberaţi ieri seara într-un atac comis de către talibani pakistanezi din cadrul TTP asupra unei închisori în nord-vestul Pakistanului, informează mediafax.ro.
„În total au evadat 243 de deţinuţi, dintre care şase au fost capturaţi de către poliţie un pic mai târziu”, a declarat un oficial pakistanez de rang înalt, Mushtaq Jadoon, pentru postul de televiziune Ary News, precizând că 30 dintre evadaţi sunt combatanţi insurgenţi.
Atacul viza închisoarea din Dera Ismaïl Khan, un oraş în provincia Khyber Pakhtunkhwa, situată în apropiere de Waziristanul de Sud, o zona tribală semiautonomă, unde se află bastioane ale rebelilor talibani şi altor grupări afiliate Al-Qaida.
Potrivit lui Mushtaq Jadoon, insurgenţii au atacat închisoarea cu zeci de dispozitive explozive, dintre care 14 au fost neutralizate. Insurgenţii, purtând uniforme ale poliţiei locale, au atacat închisoarea cu grenade, mortiere şi arme automate, după care au pătruns în clădire cu scopul de a elibera sute de combatanţi islamişti deţinuţi.
Shahidullah Shahid, un purtător de cuvânt al talibanilor pakistanezi din cadrul TTP, o grupare islamistă armată care luptă de şase ani împotriva puterii de la Islamabad, pe care o consideră pro-americană, a revendicat acest atac.