Președintele UDMR Kelemen Hunor a declarat astăzi, după trecerea moțiunii de cenzură că UDMR-ul și-a făcut datoria și că ”viața merge mai departe” şi că din punctul său de vedere se impun anticipate cât mai repede.
”Eu am susținut încă de anul trecut necesitatea anticipatelor și susțin în continuare, dar nu depind de noi, parlamentarii noștri, dacă se pune problema anticipatelor, noi vom fi de acord cu anticipatele, cu cât mai repede, cu atât mai bine”, a spus Kelemen Hunor, potrivit NewsIn.
”Eu personal nu am dezamăgiri, eu am făcut treaba, noi am făcut treaba și asta este votul Parlamentului și Parlamentul trebuie să fie instituția cea mai importantă și respectăm decizia, nu vorbim de dezamăgiri, vorbim de un rezultat al votului”, a mai spus Kelemen.

