Un deputat bulgar a fost condamnat astăzi la trei ani de închisoare, fiind declarat vinovat de pedofilie.
Deputatul Vladimir Kuzov, independent, a fost declarat vinovat pentru întreţinerea a trei acte sexuale cu un băiat de 13 ani, în 2001. El va fi de asemenea admonestat aspru în Parlament.
Kuzov, în vârstă de 31 de ani, care a fost exclus din partidul naţionalist de opoziţie Ataka din cauza acestor acuzaţii, a pledat nevinovat şi a spus că va face apel.
Sofia a promis că va lua măsuri în ceea ce priveşte domeniul judiciar, pentru a se conforma cerinţelor UE. Anul trecut, Bulgaria a schimbat Constituţia şi a ridicat imunitatea deputaţilor.

