25.5 C
Craiova
duminică, 27 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateRestantierii din 2001, vinati de „recuperatori“

Restantierii din 2001, vinati de „recuperatori“

Craiovenii care au avut restante, din 2001, la Regia Autonoma de Apa au fost trecuti, inca de la inceputul anului, pe lista neagra a debransarilor. Reprezentantii institutiei au apelat la diverse metode pentru a incerca sa-i convinga sa plateasca, insa in anumite cazuri nu au reusit. Pentru cei cu debite foarte mari, regia a oferit chiar si posibilitatea unei reesalonari a sumelor datorate. In prezent, pentru a recupera datoriile din 2001 sint organizate, aproape in fiecare zi, actiuni de debransare, fiind vizati, in medie, patru-cinci consumatori.

Zece angajati ai Regiei Autonome de Apa Craiova s-au inarmat ieri cu rabdare si curaj, pentru a incepe o noua zi de munca. Imbracati in salopete, cu lopeti si tirnacoape, au pornit la o noua serie de debransari. Primul popas a fost facut in strada Nicolcesu nr. 56, unde proprietarul avea un debit de aproximativ opt milioane de lei. Dupa citeva minute, timp in care au incercat sa se faca auziti, acestia au hotarit ca este cazul sa faca sapaturi pentru a debransa de la reteaua cu apa rau-platnicii. Intre timp, acestia au fost acostati de alt abonat, intrigat ca nu i se mai furniza apa. „De ce au venit, domn’e, cind am fost plecat de acasa? Daca ma asteptau pina veneam, le dadeam tot ce doreau! Cit am? Sa imi spuneti! Imi rup bucatura de la gura si tot va dau banii“, sustinea nervos fostul consumator. Cind i s-a replicat ca suma pe care o are este de ordinul milioanelor, acesta a batut in retragere, promitind, in schimb, ca a doua zi, la prima ora, va plati restanta. „Ne confruntam zilnic cu astfel de situatii. Promit ca se vor conforma numai ca sa scape de noi, iar apoi ii mai vedem abia cind ne ducem sa le taiem iarasi apa“, a spus Emanuel Chirila, reprezentant al Regiei de Apa. Pina la sfirsitul actiunii, proprietarii nu si-au facut aparitia, operatiunea fiind astfel inlesnita. Nu acelasi lucru s-a intimplat insa la urmatoarea oprire, la nr. 7, pe aceeasi strada. Promisiuni, amenintari si disperare, asa s-ar putea descrie reactia proprietarei. „Am doi copii si lucreaza decit sotul. De unde sa platesc eu atitia bani. Aproape trei milioane jumate? Barbatu-meu are salariul minim. Mai bine le dau copiilor mincare decit sa va platesc voua! Va dau o parte din bani acum! Hai, domn’e, sa ne intelegem ca sintem oameni“, spunea suparata o femeie.

„Taiati, ba, ca imi trag singur tava“

Situatia s-a agravat pe strada Craiovitei, unde din curtea unei vile impozante si-a facut aparitia alt abonat trecut pe lista „neagra“. Foarte suparat, acesta a inceput sa arate toate facturile pe care le platise, in speranta ca poate va scapa de data asta. Cind insa a vazut ca reprezentantii regiei sint de neinduplecat, acesta a inceput sa strige: „Taiati, ba, ca imi trag singur tava“. Intr-un final, consumatorul rau-platnic a achitat cea mai mare parte din bani.

„Am apelat la toate posibilitatile pentru a-i face sa inteleaga. Cu unii este in zadar, pentru ca numai cind se vad presati atunci vin sa plateasca. Citiva au fost pasuiti de atitea ori, insa continua sa ne ignore. Au fost chiar amenintati cu debransarea, dupa care am trecut la actiune“,a declarat Constantin Savu, economist in cadrul Regiei Autonome de Apa.

Mai tirziu, pe aceeasi strada, dintr-o vila si-a facut aparitia alt craiovean, „escortat“ de citiva vecini, care, vazind muncitorii gata de lucru, a scos din buzunar, fara prea multa vilva, in jur de doua milioane de lei, scapind astfel de datorii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS