Nuntă de platină la Casa Regală Britanică



 

Regina Marii Britanii şi prinţul consort sărbătoresc, luni, nunta de platină, adică 70 de ani de când Elisabeta a II-a şi Philip Mountbatten, fost ofiţer de marină, şi-au unit destinele în catedrala Westminster din Londra, potrivit agenției Reuters.

La 20 noiembrie 1947, cei doi şi-au jurat credinţă în cadrul unei ceremonii spectaculoase, la care au participat numeroşi şefi de state şi reprezentanţi ai unor familii regale din lumea întreagă.

Nunta a fost transmisă, în direct, la radio. Doar câteva cadre video au fost trase şi au rămas în istoria televiziunii alb-negru.


De această dată, cei doi vor sărbători într-un cadru restrâns. Palatul Buckingham a anunţat că nu vor exista evenimente publice pentru a marca evenimentul.

Elisabeta a II-a are 91 de ani, în vreme ce consortul său este cu 5 ani mai în vârstă şi cu o sănătate tot mai precară.


Comenteaza acum

Alte stiri

23 noiembrie 2017

Elena Vasilescu și Olguța Udrea sau viceversa

„Deci, după ce au văzut securiștii că nu merge… pentru că nu am decât informații date de slugile de presă ale sistemului până acum…“. „…Un securist mititel… Prindeți viteză că are Cioloș nevoie de un argat acolo!“. Am alăturat ...

Sumarul ediției de luni, 20 noiembrie 2017

Actualitate

» Biroul permanent: Proiectul privind achiziționarea rachete Patriot, pe ordinea de zi de marți a Camerei Deputaților
» CNAIR a încheiat toate acordurile-cadru și contractele necesare deszăpezirii din iarna 2017-2018
» Senatul a respins proiectul de lege privind alegerea în două tururi a primarilor. ALDE a susținut proiectul PNL
» Wolff Werner-Wilhelm, numit director general interimar al TAROM, pe o perioadă de 4 luni
» România, înfrântă în cursa pentru găzduirea Agenției Europene a Medicamentului
» Cetăţean român suspectat că a pătruns neautorizat într-o bază militară, arestat în Israel – presă
» Plenul a aprobat ca legile cu incidență asupra Justiției să fie modificate numai în comisia specială condusă de Iordache
» 10 milioane de SIM-uri telefonice au fost găsite în spatele unui bloc din Capitală
» A început ședința plenului Parlamentului în care se citește moțiunea de cenzură
» Calendarul adoptării legilor justiţiei. Proiectul de lege ar putea trece miercuri de comisia specială. Când ar putea fi votate în Parlament
» MAI: Atenţionare de călătorie în Grecia din cauza grevei de la metroul din Atena
» Consiliul UE a adoptat regulamentul de modificare a Codului frontierelor Schengen
» Zboruri de la Craiova către Antalya, începând din iunie 2018
» Ciorbea: Vom lua o decizie privind ordonanţele referitoare la Codul fiscal şi Pilonul II anul acesta
» Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni în Oltenia şi la munte
» Fostul senator PNL Ovidiu Marian, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare și la confiscarea a 500.000 de euro
» Leul s-a depreciat luni şi se apropie de minimul istoric

Publireportaj

» Promoțiile Harmony Decor continuă

Local

» Povestea fotografului îndrăgostit de locurile natale – Album de fotografii vechi și noi din Slatina
» Primăria Craiova: Rezultat final evaluare proiecte depuse în vederea obținerii de finanțări nerambursabile

Dolj

» Dăruiește din inima ta pentru Mihnea!
» Asociația 14 Romanescu, un dezastru
» Educație medicală pentru elevii craioveni
» Dezastrul de la Liceul din Filiași
» Proiectele din Start-up Nation le dau bătai de cap patronilor
» Cum procedați cu vecinii care fac gălăgie
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Cartea “Popa’S, printre mai marii lumii/ Ion Jianu în dialog cu Ştefan Popa-Popa’S” va fi lansată sâmbătă la Timişoara
» Festivalul Internațional “Craiova Muzicală” continuă cu recitalul susținut de soprana Daniela Vlădescu
» Trei plutonieri, înaintaţi în grad la ISU Dolj
» Cod Galben de vânt în Oltenia

Gorj

» Încă un dosar penal la DNA pentru fosta conducere a CEO
» Expoziţie de fotografie despre Brâncuşi şi Gorj, la Tel Aviv
» Posibilă descoperire arheologică unicat, la Cărbuneşti: Matriţă de bătut monede dacice
» Brad de 100.000 de euro şi iluminatul festiv cu Direcţia 5
» DSVSA a verificat Programul „Laptele şi cornul“ în 65 de unităţi de învăţământ
» Dosarul de candidatură al Ansamblului „Calea Eroilor“ pentru UNESCO este gata
» O companie din Germania vrea să deschidă o fabrică de componente auto la Târgu Jiu
» Gorj: Peste 200 de persoane protestează împotriva Guvernului, în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu
» UPDATE – Incendiu la fabrica de confecţii din Târgu Jiu (galerie foto)

Olt

» Olt: Protest împotriva Guvernului şi la Slatina

Mehedinţi

» Mehedinţi: Cercetat pentru că a încălcat regimul armelor şi muniţiilor

Vâlcea

» Vâlcea: Material lemnos confiscat la Copăceni, Fârtăţeşti şi Mădulari

Sport

» „GP“ Craiova nu a găsit golul cu Mureșul
» Alb-albaștrii lui Bon și-au făcut bine treaba
» Burcea: Această calificare este un moment important pentru club
» Fotbal / Liga Campionilor, etapa a 5-a

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top