Înainte parcă era mult mai uşor să dai uitării o poveste de iubire ajunsă la final. În plină epocă a internetului, ştergerea amintirilor dureroase nu mai este tocmai o misiune uşoară.
„Dezinstalarea“ unei poveşti de iubiri ajunse la final este o misiune destul de complicată şi avem nevoie de adevăraţi specialişti în domeniu. Înainte era simplu. Goleam şifonierul de tricourile ei sau de şosetele lui, urma apoi penibila împărţire a cărţilor şi CD-urile şi gata! De aici începea ceea ce psihologii numesc „perioada de doliu“ şi pe care oamenii de rând o consideră mai degrabă un fel de traversare a deşertului. Câteodată durează o lună, alteori un an, iar uneori mai mult. În prezent, ştergerea materială, fizică a amintirilor este doar începutul, partea cea mai dificilă. Obiectele care pot trezi amintiri sunt identificate cu uşurinţă şi pot fi îndepărtate într-o clipită. Le punem într-o cutie, le restituim sau le aruncăm. Nu la fel se poate face cu lucrurile imateriale, cum ar fi mail-urile, fotografiile şi tot inventarul de „urme“ digitale, care apar în timpul unei relaţii şi care în momentul despărţirii nu se văd aşa de uşor. Ele ies la suprafaţă cu timpul, atunci când ne aşteptăm mai puţin. Probabil exact atunci când instinctul de supravieţuire tocmai începuse să îşi facă datoria, ştergând amintirile. Şi, cu toate acestea, este suficient ca dintr-un folder „botezat“ în mod inofensiv „diverse“ să apară o fotografie cu voi doi îndrăgostiţi într-o vacanţă, pentru ca rana să se redeschidă şi să vă întoarceţi în trecut. Pentru ca acest lucru să nu se întâmple, ar fi nevoie de specialişti, de un expert în probleme de amor care să descopere rapid chiar şi urmele invizibile. Şi de o echipă de „genişti“ care, după ce a fost îndepărtat „fragmentul exploziv“ – mesajul în care vă jura iubire eternă, de exemplu -, să fie capabilă să îl dezamorseze înainte de a „vă arunca în aer“. Avem de-a face cu o nouă pandemie sentimentală. Cele mai afectate sunt persoanele de 40 sau 30 de ani, dar este şi problema „tinerilor Werther“, de 20 de ani. Cu cât suntem mai legaţi de internet, cu atât pericolul este mai mare.
E-mail-uri care dor
Un prim „duşman“ împotriva uitării sunt e-mail-urile. Iată ce povesteşte Robert, un medic de 38 de ani, care a simţit pe propria piele ce înseamnă asta. „Ne scriam foarte mult. Amândoi foloseam gmail-ul, iar aici, având în vedere că ai la dispoziţie mult spaţiu, nu îţi vine să ştergi ceva. Mai ales dacă este vorba de mesajele de dragoste. Rezultatul? Nu mai suntem împreună de câteva luni, însă când am căutat în mesajele primite titlul unui film, am descoperit un e-mail în care vorbeam împreună despre acel film şi care se încheia cu o declaraţie de dragoste. Nu sunt masochist, nu mă apuc să recitesc ceea ce ne-am spus, lucruri care la acel moment poate erau adevărate, însă acum nu mai sunt, dar ce să fac dacă din cauza algoritmului am dat de el?“. Acelaşi algoritm se poate demonstra util pentru a scăpa de mesajele nedorite. Este suficient să selecţionăm mesajele sosite de la fostul/fosta şi să le ştergem dintr-o simplă apăsare de mouse. Însă, pentru o astfel de operaţie, trebuie să fim siguri că nu ne tremură mâna. Cei care nu vor să uite şi să mai taie un pic în carne vie, păstrează mesajele într-un folder şi le citesc în ordine cronologică. Un lucru este cert. Arsenalul pentru autodistrugere nu a avut niciodată atât de multe opţiuni la dispoziţie.
Messangerul duşman
Şi, ca şi cum e-mail-urile expediate nu ar fi suficiente, mai există şi popularele Yahoo Messanger sau Skype. Iată ce povesteşte Laura, de 24 de ani, asistent universitar. „De fiecare dată când deschid programul, am afişată toată lista de contacte şi pot să văd dacă este sau nu on line. Jena este dublă. Dacă nu este on line, atunci ştii că, din moment ce îl ţine mereu deschis, înseamnă că nu este acasă şi începi să te întrebi unde este şi cu cine. Dacă este on line şi nu îl abordezi, această omisiune este deja elocventă, pentru că el ştie că eşti acolo. Amândoi on line, la un click distanţă, însă amândoi aşteptând ca să facă celălalt primul pas. Şi mai rău este dacă ai intrat ca să vorbeşti cu altul. Simţi că parcă i-ai fi infidelă“.
Imagini din trecut
Se spune că o imagine valorează mai mult decât o mie de cuvinte. Uneori provoacă tot atâta suferinţă. Vestea proastă este că suntem înconjuraţi din toate părţile. Înarmaţi cu telefoane multimedia, fiecare devine un fotograf care nu ratează nici o ocazie de a mai imortaliza un moment special. Experienţele vieţii noastre adulte sunt documentate mai ceva ca venirea pe lume a unui bebeluş. În multe cazuri, se întâmplă ca această pasiune pentru fotografii să se întoarcă împotriva noastră. Însă, adevărata armă de distrugere în masă a intimităţii este Facebook. Rossy a simţit pe propria piele efectele „mortale“ ale acesteia. „Este ucigătoare. Poţi înţelege atât de multe lucruri despre cum o duce celălalt, încât ţi se face frică. În afara statusurilor actualizate din care îţi poţi da seama despre stările fostului – „ce fain a fost cheful de ieri!“ – mai sunt şi fotografiile încărcate, link-urile, comentariile prietenilor, unele sub celălalte. Odată am fost pe punctul să o iau razna din cauza unei conversaţii dintre el şi o tipă, care începuse să îi facă fel de fel de complimente. OK, e cântăreţ, este destul de normal. Însă, femeia aia avea destul de mult tupeu. Şi eu nici măcar nu mai aveam dreptul să mă supăr“. În cazul în care vreţi să scăpaţi de acest chin, este suficient să îl ştergeţi pe fostul partener din listă. Însă, este o alegere destul de dificilă, care nu este atât de uşor de dus la îndeplinire.
