26.2 C
Craiova
sâmbătă, 14 iunie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentJurnalistul britanic Charlie Ottley, tâlhărit într-un parc

Jurnalistul britanic Charlie Ottley, tâlhărit într-un parc

Jurnalistul britanic Charlie Ottley, cunoscut pentru seria „Wild Carpathia”, a fost tâlhărit într-un parc din zona centrală a Timişoarei. I-au fost furate echipamente de filmare, inclusiv o dronă. Poliţiştii din Timiş au deschis un dosar penal şi îi caută pe autorii furtului.

„Charlie Ottley, realizatorul celebrelor documentare Wild Carpathia şi Flavors of Romania, aflat în Timişoara pentru a filma un clip de promovare al judeţului Timiş, a fost tâlhărit în Parcul Botanic. Jurnalistului britanic i s-au furat echipamente esenţiale, printre care o dronă şi mai multe accesorii fotografice. Consiliul Judeţean Timiş îi sprijină demersurile de a continua filmările programate, deşi odată cu echipamentul au fost furate şi înregistrările făcute zilele trecute”, a anunţat, luni, CJ Timiş, potrivit news.ro.

Charlie Ottley şi persoana care îl însoţea au depus plângere la Poliţie

Conform sursei citate, Charlie Ottley şi persoana care îl însoţea, membră a echipei de filmare, au depus plângere la Poliţie.

„Facem apel la autorităţile responsabile să se mobilizeze atât în instrumentarea cazului, cât şi în asigurarea siguranţei tuturor cetăţenilor care se află pe teritoriul administrativ al Timişoarei”, au transmis reprezentanţii CJ.

Incidentul a avut loc în Parcul Civic

Potrivit Poliţiei Judeţene Timiş, incidentul a avut loc în Parcul Civic, situat în apropierea celui Botanic, în zona centrală a Timişoarei.

„În această dimineaţă, 06 iunie a.c., în jurul orei 03:00, poliţiştii Secţiei 1 Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că în Parcul Civic din Timişoara unui bărbat i-a fost sustrasă o geantă care conţinea o dronă. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, a precizat IPJ Timiş.

Poliţiştii fac cercetări pentru a identifica autorii furtului şi pentru tragerea acestora la răspunderea penală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS