19.5 C
Craiova
luni, 25 august, 2025
Acasă Blog Pagina 365

Procesiune religioasă pe Calea Eroilor

0

Sute de persoane au participat duminică la prânz la o procesiune care s-a desfăşurat pe pe Axa „Calea Eroilor“ din Târgu Jiu. Autorităţile din Târgu Jiu au sărbătorit duminică 75 de ani de la inaugurarea Ansamblului „Calea Eroilor“, construit de sculptorul Constantin Brâncuşi. Procesiunea a început la ora 12.00, în Parcul Central, unde se află operele din piatră Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor şi Poarta Sărutului şi s-a încheiat la ora 13.30, în Parcul „Coloanei Fără Sfârşit“. Câţiva dintre participanţii la procesiune au îmbrăcat costume de epocă pentru a reda cât mai bine vremurile în care a avut loc inaugurarea Ansamblului creat de Constantin Brâncuşi. La Biserica Sfinţii Apostoli „Petru şi Pavel“, situată pe Calea Eroilor, lungă de 1,4 kilometri, a avut loc o slujbă religioasă închinată eroilor morţi la Târgu Jiu, în Primul Război Mondial. De asemenea, la mormântul eroului Ioan Popilian, în Cimitirul Municipal, autorităţile locale au depus coroane de flori. Procesiunea s-a încheiat cu un concert susţinut, la Biserica „Sfinţii Apostoli“, de Orchestra de Cameră „Lyra Gorjului“.

Eugen Măruţă

Grupare infracţională din Craiova, specializată în contrabandă cu ţigări, destructurată de poliţişti

0

Poliţiştii Serviciului Poliţiei Transporturi Aeriene Henri Coandă din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti a Inspectoratului General al Poliţiei Române au efectuat în această dimineaţă şapte percheziţii, la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale suspectată că ar fi introdus în ţară, pe cale aeriană, peste 3.000.000 de ţigarete de contrabandă. În urma percheziţiilor au fost ridicate 26.000 de ţigarete de contrabandă, iar alţi trei membri ai grupării au fost depistaţi în timp ce introduceau ilegal în ţară 56.800 de ţigarete.

Poliţiştii au efectuat cercetări, în perioada mai – octombrie, privind activitatea grupării infracţionale, formate din 12 persoane din Craiova. Membrii grupării, coordonaţi de o femeie şi soţul acesteia, cetăţean egiptean, ar fi introdus, pe teritoriul ţării, prin intermediul a cinci persoane, ţigări de contrabandă din Egipt şi Grecia. Alţi doi suspecţi s-ar fi ocupat de comercializarea şi distribuirea, către alţi vânzători din Craiova, a ţigaretelor. Pachetele netimbrate erau comercializate cu sume cuprinse între 8 şi 10 de lei pachetul. De asemenea, s-a stabilit că, în perioada decembrie 2012 – octombrie 2013, membrii reţelei infracţionale ar fi efectuat aproximativ 25 de transporturi, introducând astfel în ţară, pe cale aeriană, peste 3.000.000 de ţigarete de contrabandă.

În această dimineaţă, pe baza autorizaţiilor emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea şi cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, au fost efectuate şapte percheziţii în municipiul Craiova, la locuinţele membrilor grupării infracţionale. În urma percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate, în vederea confiscării, 26.000 de ţigarete de contrabandă (130 de cartuşe), precum şi alte  mijloace de probă (telefoane mobile, cartele SIM, înscrisuri şi paşapoarte).

Totodată, poliţiştii Serviciului Poliţiei Transporturi Aeriene Henri Coandă, cu sprijinul Centrului de Control la Trecerea Frontierei Aeroporturi Bucureşti şi Biroului Vamal Otopeni au reţinut, în Aeroportul Henri Coandă alţi trei membri, în timp ce introduceau ilegal 56.800 de ţigarete de contrabandă (284 de cartuşe). Cei trei suspecţi au fost conduşi la audieri, la sediul Secţiei Poliţiei Transporturi Bucureşti.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti, sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă.

A doua rectificare bugetară: Bani tăiaţi la Preşedinţie, CCR şi ANI, alocări suplimentare la servicii de informaţii

0

Bugetele Preşedinţiei, Curţii Constituţionale a României (CCR) şi Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) vor fi reduse, în schimb Senatul, Camera Deputaţilor, Serviciul Român de Informaţii (SRI), Serviciul de Informaţii Externe (SIE), Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) vor beneficia de alocări suplimentare la rectificare, a anunţat astăzi premierul Victor Ponta, citat de Mediafax.ro. Premierul a declarat că Ministerul de Interne, Senatul, Camera Deputaţilor, SRI, SIE şi STS vor primi bani la rectificare pentru plata salariilor angajaţilor. „La rectificare asigurăm plata salariilor pentru toate instituţiile unde s-a calculat greşit de la început sau unde au fost situaţii speciale. Cred că cei mai mulţi bani îi dăm la Ministerul de Interne, pentru că s-au angajat noile promoţii”, a spus Ponta. El a spus că şi Senatul şi Camera Deputaţilor vor primi bani în plus pentru plata sumelor forfetare către parlamentari, sume din care sunt plătiţi angajaţii birourilor parlamentare. „Mai sunt la diverse instituţii – Camera şi Senatul, unde nu ştiu să vă spun de câţi bani e vorba, dacă sunt trei milioane de euro, dar  este vorba de drepturi salariale la toate instituţiile”, a spus primul ministru.

El a spus că şi SRI, SIE şi STS vor avea o rectificare bugetară pozitivă. „Şi la SRI apare, şi la SIE, şi la STS – deci unde nu s-a calculat bine de la început sau au apărut cheltuieli suplimentare evident că asigurăm toate salariile, aşa cum asigurăm funcţionarea tuturor instituţiilor”, a spus Ponta.

El a arătat că vor primi bani toţi cei care au de primit drepturi salariale. „Toate instituţiile centrale sau locale primesc la rectificare banii, inclusiv e vorba de banii pentru însoţitorii persoanelor cu handicap – pe aceia îi alocăm acum la rectificare”, a adăugat Ponta.

Premierul a mai spus că sunt bani prevăzuţi în bugetele locale pentru profesorii din preuniversitar. „Avem banii prevăzuţi – să nu-i căutaţi la Ministerul Educaţiei, ci la autorităţi locale –  pentru profesori, pentru că e vorba de profesorii din preuniversitar. Avem pentru medici, i-am trecut la fondul de rezervă şi-i plătim pe măsură ce e necesar”, a spus Ponta.

Cifrele sunt prezentate în proiectul de rectificare obţinut de Mediafax.

Delegaţia FMI discută la Ministerul de Finanţe despre arieratele administraţiei locale

0

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Andrea Schaechter, discută la această oră, la sediul Ministerului Finanţelor Publice (MFP) despre situaţia arieratelor (datorii mai vechi de 90 de zile) administraţiei publice locale şi despre impactul modificărilor legislaţiei, din acest an, asupra reducerii acestora, informează Agerpres.ro. Potrivit unor surse din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, la întâlnirea de la MFP participă secretari de stat din cele două ministere.

Pe agenda discuţiilor mai figurează măsuri de reducere a stocului de arierate, impozitele pe proprietate, date despre personalul din administraţia publică locală şi serviciile externalizate de aceasta, subvenţiile pentru producătorii de energie termică acordate de administraţia locală, precum şi noua lege a insolvenţei.

În cursul zilei de astăzi, delegaţia FMI s-a întâlnit la MFP cu secretarul de stat responsabil pe trezorerie, Enache Jiru, iar discuţiile au vizat finanţarea deficitului bugetar pe 2013, prognoza privind datoria publică în perioada 2013-2014, proiecţii privind veniturile din privatizări, programul „Prima Casă”, strategia revizuită privind managementul datoriei publice, precum şi planurile privind emisiuni pe eurobonduri în perioada 2013-2015.

Senatorul Bădălău, urmărit penal pentru trafic de influenţă

0

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus începerea urmării penale faţă de senatorul PSD Niculae Bădălău, informează DNA printr-un comunicat. În sarcina senatorului s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, raportat la faptul că ar fi apărat interesele unei societăţi comerciale implicate în circuitul financiar fraudulos prin demersuri făcute atât la nivelul conducerii Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF), cât şi pe lângă persoane cu funcţii în instituţiile de stat (prefectură, conducerea Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură – APIA) din judeţul Giurgiu.

„Din rezoluţia de începere a urmăririi penale a rezultat faptul că există date şi indicii temeinice potrivit cărora societatea comercială prezentă în circuitul evazionist, în favoarea căreia a intervenit învinuitul Niculae Bădălău, a primit de la APIA suma de 2.778.000 lei care a fost folosită de societatea implicată în circuitul evazionist şi nu în scopul pentru care banii fuseseră alocaţi. De asemenea, în cursul acestui an, la solicitarea învinuitului Niculae Bădălău, societatea comercială implicată în circuitul evazionist i-a pus la dispoziţie, cu titlu gratuit, produse alimentare pentru un eveniment organizat la restaurantul său”, se arată în comunicat. Potrivit documentului, „în aceeaşi perioadă, învinuitul Niculae Bădălău a făcut demersuri pentru angajarea fictivă a unei angajate de la cabinetul său senatorial la una din societăţile comerciale implicate în circuitul evazionist. Astfel, deşi aceasta nu a desfăşurat nici o activitate în cadrul societăţii comerciale implicate în circuitul evazionist, a figurat mai mult timp ca angajată şi a încasat sume de bani pentru o activitate neefectuată”.

Potrivit DNA, în cauză se efectuează cercetări penale şi faţă de alte persoane, în legătură cu fapte similare, dar şi cu alte fapte.

Craiova: Duminica Familiilor Credincioase, la Biserica „Sfântul Nicolae” – Brânduşa

0

Biserica „Sfântul Nicolae” – Brânduşa din Craiova a derulat ieri cea de-a cincea ediţie a Duminicii Familiilor Credincioase. „Ultima duminică din luna octombrie este dedicată acestui eveniment special, în cadrul căruia familiile care au împlinit 25 de ani, şi chiar mai mult, de la cununia religioasă, sunt chemate la biserică, unde li se oficiază Cununia de Argint. Slujba este un dar al nostru adus acestor familii care sunt modele pentru o lume în care numărul de divorţuri este tot mai mare”, a precizat părintele Gabriel Sorescu, parohul bisericii. Şase familii au ales ca în aceasta zi din octombrie să participe la slujba Cununiei de Argint, oficiată de slujitorii bisericii, preotul Gabriel Sorescu şi arhidiaconul Constantin Safta. Ca semn de apreciere, domnii au primit în dar câte o icoană cu Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Bisericii Branduşa, iar doamnele, buchete de flori. Surpriza a venit în acest an de la preşcolarii Gradiniţei Voiniceii, coordonaţi de doamnele director educator Cilibiu Lavinia, educator Nela Stancu şi alte colege, micuţii pregătind diplome de felicitare pentru bunicii lor.

Deputaţii dezbat moţiunea simplă privind CFR Marfă

0

Deputaţii dezbat la această oră moţiunea simplă „CFR Marfă – Cronica altei privatizări eşuate”, iniţiată de PDL şi PPDD, informează b1.ro. Secretarul Camerei, Niculae Mircovici, a declarat că votul asupra acestei moţiuni va fi dat mâine. Potrivit Agerpres.ro, la şedinţă sunt prezenţi 246 de deputaţi, iar textul moţiunii este citit în plen de deputatul PDL Alexandru Nazare. Iniţiatorii, deputaţii PDL și PP-DD, solicită în moţiunea simplă pe tema privatizării CFR Marfă declanşarea unei anchete de către Corpul de control al primului-ministru în ceea ce priveşte elaborarea hotărârilor de guvern prin care au fost aprobate strategia de privatizare şi condiţiile contractului de vânzare-cumpărare pentru CFR Marfă.

Noi aparate medicale în dotarea Spitalului de Urgenţă Craiova

0

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a anunţat astăzi semnarea contractelor de furnizare a trei aparate medicale de ultimă generaţie, care vor intra în dotarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Craiova, se arată într-un comunicat al CJ. Echipamentele, în valoare de peste 500.000 de lei, au fost achiziţionate din bugetul propriu al CJ Dolj. „Suntem la finalul primei faze a achiziţiei de aparatură medicală de specialitate destinată Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Îmi face plăcere să anunţ că, în urmă cu câteva zile, au fost semnate şi ultimele trei contracte pentru furnizarea către spital a unui aparat de radiologie, a unei truse medicale de ultimă generaţie, necesară pentru transplantul corneei şi a unei lămpi scialitice. Încheiem astfel o primă etapă a proiectului prin care CJ Dolj şi-a propus să înzestreze cu aparatură modernă secţiile unuia dintre cele mai mari spitale din România, echipamentele fiind necesare medicilor craioveni pentru a interveni în cazuri medicale complexe”, a precizat Prioteasa.

Acesta a menţionat că, pe lângă componenta socială a campaniei de achiziţie, există şi o importantă componentă financiară, întrucât se înregistrează o economie de peste 30.000 de lei, ca diferenţă între preţul estimat al echipamentelor şi cel final, rezultat în urma licitaţiei, aceşti bani urmând să fie folosiţi pentru a susţine alte investiţii ale CJ Dolj.

La începutul lunii martie, preşedintele CJ Dolj anunţa decizia administraţiei judeţene de a achiziţiona 13 echipamente medicale pentru SCJU Craiova. Primele zece aparate au fost deja livrate unităţii medicale, ultimele trei echipamente urmând să fie furnizate în termen de cel mult 60 de zile de la data semnării contractelor.

O nouă licitaţie organizată de CJ Dolj şi aflată în derulare prevede cumpărarea următoarelor echipamente medicale destinate SCJU Craiova: patru aparate de anestezie, un aparat de hemofiltrare pentru Secţia Anestezie şi Terapie Intensivă, două aparate de radiologie, o staţie de dedurizare a apei, o masă de operaţie mobilă pentru Secţia de Neurochirurgie şi o coloană de chirurgie laparoscopică de înaltă performanţă. Valoarea totală estimată a aparaturii medicale este de 1.774.192 de lei, fără TVA.

Franţa: Un primar a intrat în greva foamei, în semn de protest faţă de repartizarea unui medic român în localitatea sa

0

Primarul unei comune din Franţa a intrat în această dimineaţă în greva foamei, pentru a protesta faţă de repartizarea unui medic de origine română în localitatea sa, informează b1.ro citând presa franceză. Jean-Pierre Guilleret, primarul comunei La Motte din departamentul Côtes-d’Armor, a intrat în greva foamei la ora locală 9:30 (10:30, ora României), în semn de protest faţă de sosirea unui medic de origine română în localitate în urmă cu două săptămâni,  acesta fiind repartizat aici prin intermediul unei agenţii de recrutare.

Primarul francez denunţă lipsa unui aviz pozitiv al Colegiului Medicilor pentru medicul de origine română. „Voi rămâne aici până când îmi vor da numărul său de practician”, a anunţat alesul local. Potrivit primarului, medicul „nu vorbeşte foarte bine franceza”. Totodată, el susţine că a recurs la acest gest disperat în urma unor presiuni exercitate de către locuitori.

Craiova: Asociaţia Vasiliada, pregătită să găzduiască persoane fără adăpost în sezonul rece

0

Asociaţia Vasiliada, organizaţie neguvernamentală patronată de Mitropolia Olteniei, este pregătită şi în acest an să ofere în sezonul rece sprjin persoanelor fără adăpost, prin serviciile asigurate de Centrul social de urgenţă pentru persoane fără adăpost „Sfântul Vasile”. În acest sens, şi în anul 2013, asezământul social al Asociaţiei Vasiliada din Craiova a beneficiat de Proiectul „Subvenţie Legea 34”, care vine în sprijinul beneficiarilor prin asigurarea de servicii de găzduire, îngrijire, servicii sociale, educaţionale, asistenţă medicală, consiliere socio-profesională şi psihologică.

În perioada ianuarie-octombrie 2013, peste 90 de persoane au beneficiat, în cadrul Centrului „Sfântul Vasile”, de servicii sociale de găzduire, servirea mesei, îngrijire, asistenţă medicală, consiliere socială şi profesională. De asemenea, nouă persoane au beneficiat de sprijin în vederea obţinerii unor documente de identitate şi de stare civilă, 30 de persoane au beneficiat de sprijin în vederea completarii unor cereri, 30 persoane, de consiliere profesională, alte 25 de persoane, de mediere în vederea obţinerii unui loc de muncă, 11 persoane au fost reintegrate pe piaţa muncii iar opt persoane vârstnice au fost transferate la Căminul pentru Persoane Vârstnice Craiova. Totodată, în cadrul cursurilor de formare profesională organizate de catre Asociaţia Vasiliada au fost calificaţi profesional cinci beneficiari ai Centrului Social „Sfântul Vasile”.

„Grupul nostru ţintă îl reprezintă persoanele fără adăpost, care locuiesc în stradă de o perioadă mare de timp, nu au surse de venit constante, îşi asigură traiul zilnic prin cerşit sau prin căutarea hranei în jurul bisericilor, pieţelor, sunt romi sau tineri post-institutionalizaţi, persoane înşelate sau care, din cauza retrocedărilor, au rămas în stradă. Persoana care nu are locuinţă şi locuieşte pe stradă se află într-o situaţie de criză la nivel personal, psihic, relaţional, social, juridic, medical, situaţie determinată de absenţa unui adăpost sau de imposibilitatea de a-şi oferi unul. Ea prezintă deficienţe în mobilizarea resurselor proprii sau externe”, a precizat părintele diacon Sorin Pirvanescu, coordonatorul Centrului „Sfântul Vasile”.