Corneliu Vadim Tudor a fost repus în funcţia de preşedinte al Partidului România Mare (PRM), printr-o decizie de joi a Tribunalul Bucureşti care nu este însă definitivă, după ce în 27 iulie, la un congres organizat în Alba Iulia, s-a decis excluderea sa din formaţiunea politică, conform Mediafax.
La dezbaterile din acest dosar, Vadim Tudor a susţinut că a fost exclus în mod ilegal din partidul pe care l-a înfiinţat.
La 27 iulie, în cadrul Congresului PRM organizat la Alba Iulia, s-a hotărât excluderea din partid a lui Corneliu Vadim Tudor, prin vot deschis, înregistrându-se doar patru voturi „împotrivă” şi trei abţineri, din totatul celor aproximativ 700 de delegaţi prezenţi.
Tot atunci, Gheorghe Funar a fost ales în funcţia de preşedinte al PRM, cu 530 de voturi din cele 667 valabil exprimate.
Corneliu Vadim Tudor, repus de instanţă preşedinte al PRM
Ora de sport – Invitat: Sorin Buşu
http://www.youtube.com/watch?v=YkPn-RUCLjQ
Invitatul emisiunii „Ora de Sport” de săptămâna aceasta este jucătorul echipei FC U Craiova Sorin Buşu. Fundaşul formaţiei alb-albastre a vorbit despre derbi-ul de etapa trecută, cu CSU Craiova, încheiat la egalitate (0-0) şi despre partida următoare, cu Minerul Motru, care va avea loc sâmbătă, de la 17.00, pe stadionul „Ion Oblemenco”.
Au fost desemnate primele situri care vor purta marca patrimoniului european
Primele situri care vor primi noua Marcă a Patrimoniului European (MPE) au fost desemnate joi, 28 noiembrie, de juriul independent instituit de Comisia Europeană. Cele patru situri sunt: Parcul arheologic Carnuntum, cartier al unui oraș roman, reconstruit în Bad Deutsch-Altenburg, Austria; Casa medievală a breslelor din Tallinn, Estonia; Palatul Păcii din Haga, care împlinește 100 de ani și Lagărul Westerbork, un lagăr nazist de tranzit aflat de asemenea în Olanda, la Hooghalen.
Marca are ca scop aducerea în atenție a unor situri care au jucat un rol important în istoria, cultura și dezvoltarea Uniunii Europene, precum și sublinierea dimensiunii lor europene, prin activități de informare și de educare. Obiectivul final al MPE este consolidarea sentimentului de apartenență al cetățenilor la Uniunea Europeană. Comisia va publica lista oficială a siturilor în ianuarie 2014.
În temeiul deciziei de instituire a mărcii și conform criteriilor sale, cinci state membre ale UE (Austria, Estonia, Danemarca, Luxemburg și Olanda) au fost alese în 2013 pentru a nominaliza situri. Ele au propus acordarea mărcii unui număr total de nouă situri1. Un juriu european format din 13 experți culturali independenți a evaluat apoi candidaturile pe baza criteriilor convenite, dintre care le amintim pe cele mai importante: semnificația europeană a sitului, activitățile propuse pentru punerea ei în valoare și gestionarea eficientă a sitului pentru a atrage interesul publicului.
Alte 18 state membre (Belgia, Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia și Spania) vor putea nominaliza situri în 2014. Suedia, Finlanda, Marea Britanie, Irlanda și Croația nu participă deocamdată, dar se vor putea alătura inițiativei la o dată ulterioară, dacă doresc acest lucru
Remus Pricopie: Guvernul a alocat 46 milioane de lei pentru salariile şi sporurile profesorilor din învăţământul preuniversitar
Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a declarat astăzi că cele 46 de milioane de lei alocate de Guvern sunt destinate plăţii salariilor şi sporurilor, precum şi achitării salariilor restante câştigate în instanţă de către cadrele didactice din învăţământul preuniversitar
„Ieri, în şedinţa de Guvern s-a decis alocarea către instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat finanţate din bugetele locale a 46 de milioane de lei, din sume defalcate din TVA. Suma repartizată are două componente. Prima, în valoare de 41 de milioane de lei, este destinată plăţii salariilor cadrelor didactice, a sporurilor, indemnizaţiilor şi altor drepturi salariale. A doua componentă, de 5 milioane de lei, vizează achitarea salariilor restante câştigate de cadrele didactice în instanţă.”
Remus Pricopie a mai precizat că Guvernul este hotărât să acopere treptat nevoile cu care sistemul de învăţământ se confruntă, bugetul pentru 2014 fiind cu 2 miliarde de lei mai mare decât în 2013.
„Aceasta este încă o dovadă a faptului că Guvernul acordă o atenţie specială educaţiei, fiind hotărât să acopere treptat nevoile cu care sistemul de învăţământ se confruntă, după mai mulţi ani de subfinanţare. Acest drum corect va fi urmat şi în 2014, atunci când, conform proiectului de buget, educaţia va primi 13% din bugetul naţional, adică peste 22 de miliarde de lei, cu 2 miliarde mai mult decât în 2013. Este cel mai mare buget din ultimii ani. El asigură continuarea investiţiilor în infrastructură, a programelor privind reducerea abandonului şcolar, dar şi majorarea salariilor profesorilor debutanţi, ale asistenţilor şi ale preparatorilor universitari, precum şi creşterea subvenţiilor pentru cămine şi cantinele din campusurile universitare”.
Craiova: Dezbatere pe tema „Cariera de succes: cine începe devreme, departe ajunge”, la Universitate
Departamentul de Chimie din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Exacte, în colaborare cu Centrul de Orientare Profesională şi Departamentul de Relaţii cu Mediul Economic şi Cultural de la Universitate, a organizat, astăzi, o dezbatere pe tema „Cariera de succes: cine începe devreme, departe ajunge”. Evenimentul a fost dedicat studenţilor care vor putea afla cum să-şi găsească jobul ideal, când, unde şi cum să aplice pentru un job, cum să se facă remarcaţi în faţa angajatorului potrivit sau cum să-şi dezvolte cariera pe tot parcursul vieţii.
Dezbaterea va fi urmată în această seară de un program musical, ce va include piese celebre din muzica clasică. Evenimentul are loc în Sala Albastră a Universităţii din Craiova.
Craiova: Schimb de experienţă privind activităţile sociale din România şi Bulgaria
Reprezentanţii Asociaţiei Vasiliada, ONG patronat de Mitropolia Olteniei, au participat în această perioadă, alături de reprezentanţi ai Biserici Ortodoxe Bulgare, la o vizită de studiu la Mănăstirea Tismana, în cadrul proiectului „Development through social inclusion”.
Cu acest prilej, participanţii la acest eveniment au prezentat activitatea socială a Bisericii Ortodoxe Bulgare, o analiză sociologică privind asistenţa socială în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, sistemul legislativ din domeniul asistenţei sociale din România şi noţiuni privind fundraisingul pentru susţinerea activităţii sociale a Bisericii Ortodoxe. De asemenea, a fost efectuată o vizită de studiu în cadrul centrelor sociale administrate de Arhiepiscopia Craiovei, Asociaţia Vasiliada şi Asociaţia Vasiliada, filiala Târgu Jiu. Cu acest prilej, directorii aşezămintelor au prezentat activitatea mai multor centre sociale: Centrul de zi pentru copii „Sfântul Vasile cel Mare” din Târgu Jiu, Centrul social de zi pentru persoane vârstnice „Mitropolit Firmilian”, Centrul social de urgenţă pentru persoane fara adăpost „Sfântul Vasile”, Centrul social multifuncţional pentru copii dezavantajaţi social, din Craiova, Centrul de zi pentru copii „Sfântul Nicolae” din Filiaşi. „Proiectul reprezintă cea de-a doua colaborare a Asociaţiei Vasiliada cu partener din Bulgaria, creându-se astfel premizele de a se dezvolta la nivelul Asociaţiei Vasiliada o serie de parteneriate sociale între organizaţia aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei şi alţi furnizori de servicii sociale din ţara vecină. Întâlnirea de la Tismana, prima din cadrul acestui proiect, a asigurat cadrul de dialog şi schimb de experienţă îintre părţi din Arhiepiscopia Craiovei cu activitate deosebită în domeniul social şi preoţi din Bulgaria, care dezvoltă de asemenea activităţi social -filantropice la nivelul parohiilor lor. Aceste întâlniri vor continua în cadrul proiectului şi se vor finaliza prin dezvoltarea unei strategii comune de lucru privind implicarea în activităţile sociale ce pot fi dezvoltate la nivel de parohie”, a declarat părintele Adrian Stanulică, preşedintele Asociaţiei Vasiliada.
Conferinţa Internaţională „Innovative Clusters, Key Drivers of Economic Smart Specialisation”
În data de 28 noiembrie 2013 s-a desfăşurat, la Bucureşti, Conferinţa Internaţională „Innovative Clusters, Key Drivers of Economic Smart Specialisation”, organizată de Asociaţia Clusterelor din România în cooperare cu Institutul Naţional pentru Cercetare Dezvoltare în domeniul Maşinilor Agricole (INMA), Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Textile şi Pielărie (INCDTP) şi Asociaţia pentru Promovarea Economiei Cunoaşterii (APEC), cu spijinul Ministerului Economiei, al Ministerului Educaţiei Naţionale şi al UEFISCDI.
În cadrul panelului „Afaceri competitive şi inovative”, reprezentanţii Ministerului Economiei au prezentat politica de cluster şi oportunităţile de finanţare a clusterelor emergente, inovative şi a polilor de competitivitate.
Totodată, reprezentanţi ai unor prestigioase instituţii naţionale şi internaţionale (OECD – Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Agentia Germană pentru Cooperare Internaţională – GIZ, Leipzier Messe, Volksbank, Asociaţia Clusterelor din Serbia), ai mediului de afaceri, ai institutelor de cercetare şi universităţilor, ca şi ai clusterelor româneşti şi străine presente la eveniment au dezbătut aspecte legate de specializarea inteligentă şi rolul clusterelor în consolidarea legăturilor dintre industrie, mediul academic şi cercenare, în vederea creşterii competitivităţii economice.
Prezentările, de un înalt conţinut ştiinţific, au acoperit tematici diverse, de la producţia de nişă – perspective şi strategii, Internetul industrial – oportunităţi şi provocări, managementul crizei, marketingul 3D la proiecte şi dezvoltare durabilă.
De asemenea, o amplă dezbatere a fost prilejuită de modalităţile şi oportunitatea de finanţare a clusterelor, atât din fonduri naţionale, cât şi din fonduri structurale în viitoarea perioadă de finanţare 2014-2020.
În cadrul conferinţei a fost organizată şi o sesiune de brokeraj, care a permis participanţilor dezvoltarea unor proiecte comune de afaceri, de transfer tehnologic şi inovare şi de cercetare, al cărei scop final a urmărit internaţionalizarea organizaţiilor de management pentru ocuparea unor segmente de piaţă la nivel european şi global.
Paradă militară la Bucureşti de Ziua Naţională
Peste 2.000 de militari din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Protecţie şi Pază vor participa duminică, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti.
Acestora li se vor adăuga aproximativ 140 de militari din Franţa, Polonia, Turcia şi Statele Unite ale Americii. Pe sub Arcul de Triumf vor mai trece peste 200 de mijloace tehnice, iar 35 de aeronave vor survola piaţa.
Tot în Bucureşti vor avea loc duminică, începând cu ora 8.00, ceremonii militare de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul eroilor militari români căzuţi la datorie, amplasat în faţa Palatului Naţional al Copiilor din Parcul Tineretului, şi la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I.
Începând cu ora 18.00, militari din Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul” se vor retrage cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional – B-dul Regina Elisabeta – B-dul Eroilor Sanitari – Şoseaua Cotroceni – B-dul Iuliu Maniu – B-dul Vasile Milea – B-dul Timişoara.
Cu prilejul Zilei de 1 Decembrie, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de defilări, ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori şi solemnităţi de retragere cu torţe în garnizoanele unde sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare.
Cu ocazia Zilei Naţionale, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale ale Forţelor Navale se va ridica Marele Pavoaz.
Repetiţia generală a paradei va avea loc vineri, 29 noiembrie, în Piaţa Arcului de Triumf, începând cu ora 10.00.
Craiova: Piesa „Scaunele”, la Casa de Cultură a Studenţilor
Trupa Theatron a Casei de Cultură a Studenţilor Craiova vă invită în acest weekend la reprezentaţia piesei de teatru „Scaunele” de Eugen Ionescu, a anunţat instituţia printr-un comunicat. Personajele din piesă sunt jucate de către tineri studenţi de la Facultatea de Drept, Medicină şi Litere. Nicoleta Lăzărescu şi Paul Cucu vor interpreta cele două personaje din piesa de teatru, iar rolul oratorului va fi interpretat de Ştefan Diaconescu. De partea tehnică a spectacolului se ocupă Andrei Marius Stanciu, Anamaria Mihai şi Miruna Moanţă. Spectacolul se va desfăşura sâmbătă 30 noiembrie, de la ora 19:00, în sala mare a Casei de Cultură a Studenţilor Craiova, iar intrarea este liberă.
Gabriel Oprea, trimis de Ponta să inspecteze gazoductul Iaşi-Ungheni, a constatat că lucrarea este în grafic
Vicepremierul Gabriel Oprea a inspectat astăzi, la cererea premierului Victor Ponta, lucrările de la gazoductul Iaşi-Ungheni, şi a constatat că acestea sunt în grafic, urmând să fie însă monitorizate în continuare pentru finalizarea la termen, a anunţat Guvernul, citat de Mediafax.ro. „Din dispoziţia prim-ministrului Victor Ponta, vicepremierul Gabriel Oprea a inspectat, în această dimineaţă, lucrările la obiectivul de investiţii ‘Conductă de interconectare a Sistemului naţional de transport gaze din România cu Sistemul de transport gaze din Republica Moldova pe direcţia Iaşi – Ungheni’. Viceprim-ministrul pe probleme de securitate naţională a analizat stadiul lucrărilor de execuţie a gazoductului şi a discutat cu factorii responsabili despre măsurile prevăzute pentru perioada următoare. În prezent, lucrările sunt în grafic şi vor continua să fie monitorizate în vederea finalizării acestora la termen”, se arată într-un comuncat al Guvernulului.
Proiectul gazoductului s-a dezvoltat în baza unui acord încheiat între ministerele Economiei din România şi Republica Moldova şi are ca obiectiv interconectarea sistemelor de transport al gazelor naturale.
Aflat pe şantierul gazoductului, unde nu a găsit nici un muncitor, preşedintele Traian Băsescu a declarat, în septembrie, că lucrările nu pot fi finalizate la termen, în decembrie, ci poate în februarie, adăugând că cei de la Uniunea Europeană ştiu ce se întâmplă pe acest şantier şi nu pot fi minţiţi că se termină în decembrie.
Premierul Victor Ponta a participat la 27 august, în Republica Moldova, la ceremonia de inaugurare a lucrărilor, alături de premierul moldovean, Iurie Leancă, şi comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger. Ponta declara, la 31 august, că gazoductul va fi finalizat în decembrie, răspunzând unei întrebări legate de faptul că şantierul respectiv ar fi abandonat şi că a dispărut conducta adusă la inaugurare. Totodată, consorţiul care construieşte conducta de gaze, format din companiile Habau PPS Pipeline Systems -Austria, Inspet şi IPM-Partners (România), a susţinut că va respecta termenul contractual pentru execuţia „firului principal” al conductei, stabilit pentru 20 decembrie.