15.9 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024

D’ale bunicii

Întreţinerea ţesăturilor din in şi bumbac nu este un mister pentru bunica.

Şi pentru că de multe ori o fustă preferată din in devine, cu prima spălare, mult mai mică şi imposibil de purtat, câteva sfaturi vă pot ajuta să scăpaţi de astfel de neplăceri.

– Nu stoarceţi niciodată obiectele din in, în maşina de spălat. Fibrele se strivesc şi se aplatizează.

– Folosiţi puterea de înălbire a soarelui, pentru draperiile şi feţele de masă din in alb, evitând însă să le expuneţi şi pe cele colorate, care ar trebui întinse la umbră, pentru a nu se decolora.

– Pentru a nu lustrui ţesătura, evitaţi folosirea unui fier de călcat prea fierbinte şi călcaţi lenjeria pe dos, evitând cusăturile, ca să nu apară dungi pe cealaltă parte a materialului.

– Împăturiţi feţele de masă şi draperiile din in de fiecare dată înainte de spălare, ca să nu se formeze îndoituri.

– Şi în cazul articolelor de bumbac sunt câteva lucruri de care trebuie să se ţină cont.

Majoritatea articolelor de decoraţiuni interioare, precum şi lenjeria de pat făcute din bumbac se pot spăla în maşină.

– Întoarceţi pe dos feţele de pernă şi pe cele de plapumă, înainte de a le băga la spălat. Uscaţi-le întinse, ca să nu se deformeze.

– Ca şi în cazul inului, ţesăturile din bumbac albe se întind la soare pentru a fi mai albe, în vreme ce pernele sau cearşafurile colorate se vor întinde la umbră.

– Pânzeturile din bumbac trebuie călcate cu un fier fierbinte, cu excepţia acelora care au fost tratate pentru a deveni impermeabile. În cazul acesta, folosiţi un fier călduţ, şi călcaţi-le pe dos, pentru a evita lustrul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS