17.9 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjOMV Petrom măreşte producţia de gaze din judeţul Gorj

OMV Petrom măreşte producţia de gaze din judeţul Gorj

Reprezentanţii Petrom şi-au prezentat proiectele alături de autorităţile judeţene (Foto: Eugen Măruţă)
Reprezentanţii Petrom şi-au prezentat proiectele alături de autorităţile judeţene (Foto: Eugen Măruţă)

Reprezentanţii OMV Petrom, alături de autorităţile din Gorj, au anunţat realizarea în judeţ a unor investiţii în valoare de 365 de milioane de euro. Sumele reprezintă valoarea a trei proiecte care vizează extinderea exploatării de gaze naturale în judeţul Gorj. Potrivit unui comunicat de presă al companiei, Gorjul a devenit judeţul cu cea mai mare producţie de gaze din portofoliul OMV Petrom, până acum fiind deja investită suma de 310 milioane de euro din totalul de 365 de milioane de euro. Reprezentanţi ai OMV Petrom, în frunte cu Gabriel Selischi, director în cadrul companiei, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, prefectul de Gorj, Alin Văcaru, şi primarul din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, au prezentat ieri, la sediul prefecturii, programul de investiţii al Petrom. „Datorită investiţiilor ridicate, în urma cărora am avut mai multe descoperiri în ultimii ani, Gorj a devenit o regiune de top în producţia de gaze, care asigură în prezent 40% din producţia de gaze a OMV Petrom. Este o adevărată realizare faptul că am reuşit să revigorăm exploatarea hidrocarburilor din județul Gorj cu ajutorul investiţiilor şi tehnologiilor moderne“, a declarat Gabriel Selischi, membru al directoratului OMV Petrom responsabil de Upstream.
Potrivit directorilor prezenţi ieri la Prefectura Gorj, principalele obiective ale OMV Petrom în cele trei proiecte din judeţul Gorj se referă la asigurarea necesarului de gaze pentru piaţa din România şi creşterea standardelor de calitate pentru gazele livrate. Proiectele implică forarea de noi sonde pentru creşterea producţiei, precum şi modernizarea instalaţiilor şi a infrastructurii pentru a creşte calitatea livrărilor de gaze în sistemul naţional. Din bugetul total de aproximativ 365 de milioane de euro pentru 2008-2018, 310 milioane de euro au fost deja investite, iar diferenţa de 55 de milioane de euro se estimează să fie utilizată în perioada 2015-2018. „Prezentarea proiectelor din judeţul Gorj – Sistemul de livrare a gazelor de la Hurezani. Proiectul a fost finalizat în 2010. Dezvoltarea sistemului de gaze de la Hurezani a fost esenţială pentru a facilita livrările de gaze în sistemul naţional de transport; Dezvoltarea zăcământului Totea Deep. Zăcământul Totea Deep a fost identificat în 2011 şi este una dintre cele mai importante descoperiri de gaze onshore din România din ultimii ani. În cadrul proiectului au fost forate cinci sonde de mare adâncime şi a fost construită infrastructura asociată; FRD Bustuchin. Se estimează că acest proiect va permite creşterea producţiei de gaze din zonă prin forarea a 21 de sonde noi (6 au fost deja forate). De asemenea, va fi modernizată infrastructura de producţie. Operațiunile OMV Petrom în județul Gorj includ atât activități de explorare și producție, cât și vânzare de carburanți, prin intermediul a zece benzinării. Prin operațiunile pe care le desfășoară în județul Gorj, OMV Petrom este unul dintre cei mai importanți investitori locali, cu circa 650 de milioane de euro investiţi în ultimii cinci ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS